My Erasmus: Giulia Pițică
În luna septembrie a anului 2021 avea să înceapă cea mai frumoasă și interesantă aventură pe care am trăit-o vreodată – plecam singură într-o țară străină unde nu cunoșteam pe absolut nimeni. Mai pe scurt, mă transformam dintr-un simplu student la Relații Internaționale, într-un student Erasmus și aveam să îmi petrec un semestru într-unul dintre cele mai încărcate și pline de tradiție orașele din Franța – Nantes, un oraș care, deși nu este în topul preferințelor atunci când vine vorba despre spațiul francofon, mie mi-a schimbat categoric concepția asupra vieții.
1 septembrie 2021 – ziua care îmi va rămâne pentru tot restul vieții impregnată în memorie, ziua care a marcat începutul uneia dintre cele mai frumoase perioade din viața mea.
Este greu să descriu în câteva cuvinte ce a însemnat perioada aceea pentru mine, întrucât a fost una care m-a scos total din zona mea de confort, m-a făcut mult mai tolerantă, cu adevărat independentă și datorită căreia am descoperit pe deplin societatea și cultura francofonă – de la un sistem educațional bine organizat și orientat pe formarea practică a studentului, cu profesori mult peste așteptări, până la istorie, arhitectură, tradiție și, mai ales, stilul de viață al locuitorilor, acea “vie à la française” relaxată și centrată pe starea personală de bine.
Experiența Erasmus m-a făcut să descopăr că relația profesor-student poate fi bazată pe un respect reciproc, fără vreo urmă de condescendență și fără să fie limitată de bariera fictivă pe care o reprezintă catedra în sistemul românesc în nenumărate cazuri. Cu toate că nici sistemul francez de învățământ superior nu este perfect, pot afirma că acesta este mai adaptat vremurilor în care trăim și urmează evoluția societății.
În afara spațiului academic am învățat poate și mai multe – prieteniile legate atunci încă rezistă, în pofida miilor de kilometri care mă despart de oamenii pe care i-am cunoscut la cursuri, pe holurile căminului sau în timpul micilor plimbări pe malul râului Loara.
Cu fiecare secundă pe care am petrecut-o acolo, am descoperit treptat Franța, foarte diferită de imaginea idealizată pe care o aveam înainte plecare. Franța turistică pe care o cunoșteam din fotografii a lăsat locul unei Franțe reale – o țară normală, cu bune și rele, cu lucruri frumoase, dar și cu părți mai sumbre.
Cred cu tărie că orice student ar trebui să trăiască experiența unei perioade de studii în străinătate și ar trebui să profite fără îndoială “de cette opportunité unique” pe care o pune la dispoziție programul Erasmus.