Despre proiect Despre echipa de cercetare Metodologia cercetării Publicaţii Galerie foto Acces la baza de date

Fenomenologia şi dinamica spaţiului construit. Cercetarea integrată a patrimoniului istoric şi relaţii centru-periferie în Transilvania centrală.


proiect PN II IDEI nr. ID_2248

 

Programul de cercetare analizează evoluţia habitatului şi a spaţiului construit, infuenţele interculturale şi relaţiile centru-periferie din centrul Transilvaniei. Cercetarea fundamentală şi interdisciplinară a patrimoniului arheologic şi arhitectural coroborată cu studiul habitatului istoric bazat pe modelele teoretice care racordează cercetările din românia la trendurile ştiinţifice europene.

Din punct de vedere metodologic, proiectul depăşeşte modelul pozitivist de tipologizare şi datare a vestigiilor ancorată în problemele generate de utilizarea exclusivă a metodelor clasice de cercetare. În cadrul prezentului demers analiza şi descrierea vestigiilor de diferite categorii este o unealtă a creionării evoluţiei istorice a zonei cercetate. Cercetarea implică atât investigarea patrimoniului arhitectural istoric şi vernacular, vestigiile arheologice, organizarea socială din diferitele perioade istorice si relaţiile complexe dintre comunităţile omeneşti şi mediul înconjurător. Rezultatele cercetării istorice completată de investigaţiile magnetometrice, palinologice şi micromorfologice întreprinse oferă o imagine mult mai completă a dezvoltării în timp şi spaţiu a comunităţilor omeneşti din centrul Transilvaniei.

 

Credem că o astfel de cercetare interdisciplinară – asemănătoare celor practicate în Europa – aduce un real aport ştiinţific în studiul zonei central transilvănene, iar pe de altă parte este un istrument util cu ocazia elaborării planurilor strategice de dezvoltare a zonei.

mai multe informatii...

Prezentarea proiectului

 

1. Argument

 

Studierea evenimentelor istorice şi a patrimoniului cultural tangibil şi interpretarea acestora stă la latitudinea fiecărui cercetător cu condiţia ca metodologia cercetării şi valorificarea informaţiilor să concorde cu noile rezultate şi curente de cercetare europene. Istoria artei, arheologia şi etnografia ca domenii ştiinţiifice individuale au înregistrat reale succese în Transilvania începând cu cea de a doua jumătate a sec. XX. În pofida acestei certe evoluţii nu au existat proiecte de cercetare interdisciplinare, bazate pe coroborarea datelor înregistrate prin metodele specifice de cercetare a acestor domenii în vederea realizării unei imagini mai complete a patrimoniului cultural dintr-o microzonă geografică bine delimitată.

Nu dorim să purtăm o discuţie sterilă despre necesitatea reînnoirii rechizitoriului metodologic al cercetării patrimoniului sau imperativitatea unei viziuni noi interdisciplinare în studiul ştiinţific a diferitelor microregiuni din România. Suntem convinşi însă că integrarea europeană şi privatizarea sferei economice din centrul Transilvaniei catalizează schimbarea imaginii satului tradiţional şi a societăţii rurale. Investiţiile de mare amploare (construcţia de autostrăzi, ivestiţii în domeniul turismului etc.), modernizarea satelor şi schimbarea strategiei individuale de viaţă au un impact asupra patrimoniului arheologic, arhitectural istoric şi cel vernacular. În aceste condiţii repertorierea şi studiul patrimoniului cultural tangibil, analiza fenomenelor şi a procesului schimbărilor, formularea unor propuneri pentru prezervarea şi valorificarea acesteia dobândeşte un rol sporit atât în cadrul cercetării cât şi a dezvoltării societăţii moderne din centrul Transilvaniei.

Prin propunerea prezentului program urmărim două obiective majore: ştiinţific şi, respectiv, utilitar.

Din punct de vedere ştiinţific, în cadrul căruia dorim să analizăm evoluţia istorică a habitatului din zona Clujului, relaţiile de tip centru-periferie şi patrimoniul istoric şi vernacular, încercăm racordarea cercetărilor din România la „trendurile ştiinţifice Europene”. Credem că dobândirea de către cercetările de istoria habitatului din Transilvania a unui caracter interdisciplinar este imperativă. Din punct de vedere metodologic trebuie depăşită etapa pozitivistă de „tipologizare şi datare a vestigiilor” ancorată în problemele generate de necesitatea precizărilor cronologice şi adeseori a infructuoaselor încercări de a opera determinări tranşante. Metodele clasice de cercetare precum analiza şi descrierea vestigiilor de categorii diferite sunt de fapt unelte pentru creionarea evoluţiei istorice a zonei cercetate. Cercetarea habitatului implică atât investigarea patrimoniului arhitectural istoric şi vernacular, vestigiile arheologice, organizarea socială din diferitele perioade istorice şi relaţiile complexe dintre comunităţile omeneşti şi mediul înconjurător.

În cea ce priveşte utilitatea proiectului nostru, suntem convinşi că o astfel de cercetare interdisciplinară – asemănător celor practicate în Europa – aduce un real aport ştiinţific în studiul Transilvaniei centrale, iar pe de altă parte este şi un instrument util cu ocazia elaborării planurilor strategice de dezvoltare locale şi regionale.

 

2. Stadiul actual al cunoaşterii, o perspectivă critică

 

În urma cercetărilor efectuate de-a lungul deceniilor cunoaşterea patrimoniului arhitectural, etnografic sau arheologic a oferit posibilitatea redactării unor studii şi monografii privind anumite perioade istorice sau categorii de vestigii. Cercetarea românească a rămas datoare însă cu elaborarea unei analize detaliate a patrimoniului arhitectural istoric şi vernacular coroborată cu evoluţia habitatului din centrul Transilvaniei.

În general, ceea ce poate fi spus acum despre cercetarea patrimoniului construit şi cel arheologic din centrul Transilvaniei – şi implicit a zonei Clujului – se leagă de constatarea generală că, din punct de vedere al tendinţelor teoretice şi metodologice, mediul românesc de specialitate înregistrează o semnificativă rămânere în urmă. În parte, avem de-a face cu consecinţele prelungite ale unui mediu de cercetare parţial ideologizat în trecutul nu prea îndepărtat, căruia îi revenea sarcina de a identifica noi argumente în sprijinul unor teorii prestabilite. Din alt punct de vedere, este evidentă şi întârzierea ori chiar lipsa de racordare a cercetării arheologice şi de istoria artei propriu-zise la demersurile complementare, cum ar fi posibilităţile neconvenţionale de a opera determinări cronologice, analizele palinologice în încercarea de a reconstitui specificul vechilor habitate, determinări antropologice precise şi de fineţe ş.a. Nu în ultimul rând, tocmai datorită mai vechilor tendinţe de a uniformiza evoluţia istorică în raport cu arealul unui stat creat în epoca modernă, a fost neglijată ori subestimată cercetarea la nivelul unor regiuni restrânse, delimitabile la nivelul unor microzone geografice, generatoare de particularităţi care pot să explice evoluţii de ansamblu. Astfel, indiferent de zone ori segmente cronologice ale perioadei, au fost accentuate sau supralicitate aspectele de continuitate locală şi globală, în defavoarea unor analize mai fine, aplicate unor spaţii mai restrânse, care, probabil, susţin imaginea unui curs discontinuu al evoluţiei, dar întregesc cu date semnificative imaginea de ansamblu.

În 1989 programul de cercetare destinat realizării unei Topografii a Monumentelor din Transilvania – iniţiat în 1974 de Institutul Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române filiala Cluj-Napoca – a fost sistată. Proiectul având ca obiectiv elaborarea anuală a câte unui corpus de monumente de la început a fost sortit eşecului. Manuscrisele redactate au cuprins judeţele Cluj, Alba, Mureş, Covasna, Bihor, Sibiu şi Braşov nefiind valorificate nici în zilele noastre.

În perioada 1992, 1996-1998 la iniţiativa Comisiei Culturale Germane din Transilvania cu sediul la Gundelsheim/Neckar a pornit repertorierea patrimoniului construit din „zonele locuite de saşi”. Cu suportul logistic şi ştiinţific al Comisiei de Monumente Istorice din Westfalia şi guvernul Republicii Federale Germane, cercetători din Bucureşti, Sibiu, Braşov şi Cluj au elaborat trei volume dintr-o serie mai lungă de corpusuri destinate cercetării integrate a patrimoniului construit din Transilvania. Acest demers cu notabile realizări, din punct de vedere al metodologic şi conceptual a fost însă foarte eterogen, mai ales în cea ce priveşte studiul surselor diplomatice şi cercetarea detaliată a obiectivelor.

În perioada 1997-2001 cu sprijinul Fundaţiei Teleki László Alapítvány/TLA şi a Oficiului Naţional de Patrimoniu din Budapesta/OMvH – pe baza modelului german – s-a iniţiat repertorierea monumentelor din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna. Cercetarea a fost efectuată de Facultăţile de Istorie şi Etnografie a Universităţii Babeş-Bolyai. Lucrările au fost finanţate prin proiectul român-maghiar-german înaintat mai apoi Comisiei de guvernul Ungariei. La ora actuală există un material complet, dar nevalorificat ce conţine datele a 19 localităţi din judeţul Covasna, 20 de localităţi din judeţul Mureş. Despre alte 50 de aşezări sunt culese date mai mult sau mai puţin complete.

Interesul acordat cercetării arheologice româneşti de după cel de-al doilea război mondial a generat progrese reale. Totuşi, bilanţul actual nu poate fi atât de îmbucurător, atâta vreme cât bună parte dintre demersuri au fost orientate spre cercetarea fortificaţiilor şi istoriei militar-administrative a provinciei Dacia, iar nenumăratele variabile legate de viaţa civilă a provinciei (mai ales din mediul rural) rămân în penumbră. De asemenea, cu rare excepţii, a fost neglijată analiza sistemului de aşezări preistorice, relaţiile aşezărilor cu mediul înconjurător. Lipsa unor cercetări (de teren şi laborator) complexe, riguros programate, aplicate unor zone şi microzone care pot să fie semnificative pentru situaţia existentă la nivelul diverselor segmente cronologice, explică supralicitarea puţinelor date cunoscute, tendinţă care a influenţat grav calitatea concluziilor.

Aceeaşi penurie relativă a informaţiilor caracterizează stadiul cunoştinţelor cu privire la segmentele cronologice cum ar fi „perioadă prefeudală”, „epoca migraţiilor”, „perioada formării poporului român”. Aşezările ori cimitirele obişnuite din această vreme fiind cvasi-necunoscute, se repetă aceleaşi trimiteri la situl complex de la Moreşti, investigat în anii '60 ai secolului trecut. Imaginea asupra extinderii la orizontală a locuirii din această perioadă şi a exploatării condiţiilor naturale, indiferent de caracterul etnic al comunităţilor umane de atunci, poate fi caracterizată, fără exagerare, drept confuză. Deşi în ultima vreme există progrese, în sensul schimbării de optică, respectiv a premiselor teoretice şi metodologiei care pot să susţină o astfel de cercetare, rămân în cumpănă direcţii importante ale cercetării: spaţiul locuit; cum s-a produs sedentarizarea diferitelor comunităţi; reanalizarea informaţiilor arheologice deja cunoscute, reverificara pe teren a acestora, noi sondaje şi date obţinute cu sprijinul unor metode complementare celor arheologice, este de aşteptat că vor contura în termeni mai siguri posibilităţi de răspuns diverselor probleme.

A rămas mereu în obscuritate lumea rurală a celor două secole de sfârşit ale mileniului, atâta vreme cât aşezările şi cimitirele din această perioadă, prin natura lor, lipsite de spectaculos, au atras în mică măsură atenţia specialiştilor, deşi acest mediu a stat la baza procesului care a dus la configurarea societăţii medievale transilvănene. Tema constantă a discuţiilor s-a referit la datarea celor dintâi fortificaţii medievale, adică au fost ridicate de către primii maghiari, cuceritori ai Transilvaniei, ori sunt preexistente, apoi la trecerea relatărilor din sursele literare (înaintea tuturora, „Cronica lui Anonimus”) prin filtrul descoperirilor arheologice. Deşi cu mai multe decenii în urmă R. Popa a oferit o metodologie aptă să răspundă unor încercări de reconstituire, prin cercetarea regresivă a diferitelor categorii de surse medievale (inclusiv a celor arheologice) şi confruntarea lor, în interiorul aceleiaşi zone sau microzone, cu cele din etape mai timpurii, demersul a rămas doar ca exemplu neurmat.

Investigarea epocii medievale şi a sistemului feudal din Transilvania în cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea a fost marcat de cercetarea fortificaţiilor, monumentelor eclesiastice şi a centrelor urbane mai importante. Un exemplu fericit din acest punct de vedere este cea a cetăţii Oradea. Asemănător demersurilor ce vizau perioada medievală timpurie studiul aşezărilor rurale a rămas o necunoscută pentru arheologia transilvăneană. Nu numai că cercetările sistematice sunt aproape inexistente, dar şi repertorierea aşezărilor lasă de dorit. Siturile arheologice menţionate în repertoriul arheologic al judeţului Cluj rareori pot fi identificate pe teren, fără să mai socotim alte probleme.

În aceste condiţii, o abordare interdisciplinară, sprijinită pe modele teoretice, care îmbină metodele de cercerare clasice cu analizele magnetometrice, palinologice etc, este utilă şi binevenită. Cu atât mai mult, încât directorul de proiect şi membrii colectivului de cercetare au participat sau au fost iniţiatorii proiectelor de topografiere a monumentelor istorice şi vernaculare, respectiv, au partcipat la programe de cercetare a habitatului istoric din Transilvania.

 

3. Ce este modelul „Centru-periferie”. Ce aduce în plus?

 

Cercetarea istorică modernă a încercat să dea explicaţii privind diferenţele sociale şi economice dintre un oraş şi teritoriile aflate sub autoritatea sa, a inegalităţilor dintre diferitele zone geografice prin teoria denumită „Centru-periferie”. Teoria în sine formulată iniţial pentru spaţii geografice largi, conţine părţi (modele de dezvoltare a relaţiilor economice şi sociale) care pot fi utilizate în analiza noastră privind evoluţia sistemului de habitat istoric şi a fenomenelor aferente acestui proces de dezvoltare. Modalităţile de analiză oferite de modelele teoretice aplicate la scară microregională, coroborate cu metodele de cercetare specifice istoriei artei, arheologiei, a arhivisticii etc. deschid noi orizonturi de cercetare şi duc la o mai bună înţelegere a proceselor de schimbare intervenite în domeniul socio-economic şi cultural.

 

4. Punctele tematice ale cercetării

I.         Cartarea şi cercetarea interdisciplinară a patrimoniului cultural tangibil şi arhitectural din zona Clujului.

II.       Cartarea şi cercetarea arhitecturii vernaculare (sec.XVIII-XX) şi urmărirea procesului de schimbare a noţiunii de patrimoniu cultural în mentalitatea comunităţilor din Transilvania centrală.

III.     Studiul caracterului multicultural şi influenţele interculturale dintre comunităţi (români, maghiari, germani, evrei, polonezi etc.) Poziţionarea patrimoniului cultural studiat în context central-european.

IV.     Studierea evoluţiei şi a relaţiei dintre spaţiul public şi cel privat. Analiza formării şi dezvoltării diferitelor forme ale spaţiilor simbolice.

V.       Cartarea şi cercetarea interdisciplinară a patrimoniului arheologic din zona Clujului.

VI.     Analiza relaţiilor de tip centru-periferie şi evoluţia istorică a acestora.

VII.   Elaborarea unui model al sistemului de habitat din Centrul Transilvaniei, reconstrucţia evoluţiei istorice a acesteia.

VIII.Formularea propunerilor de protecţie integrată a patrimoniului arhitectural şi arheologic pentru evitarea afectării acestora de procesul de modernizare regională

 

5. Instrumentar şi informaţii necesare, sursele acestora

·          Hărţi 1:5000, 1:25 000 utilizate la cartarea patrimoniului arheologic şi arhitectural. (Oficiul de Cadastru jud. Cluj)

·          Hărţi istorice (hărţi militare Iosefine etc.), relevee, fotografii de arhivă (Arhiva Oficiului de Prezervarea Patrimoniului din Budapesta, Arhiva Muzeului Militar Budapesta, Kriegsarchiv, Viena, etc.)

·          Fotografii aeriene şi de satelit despre zona cercetată şi obiective arhitecturale de patrimoniu.

·          Baze de date specifice domeniilor de cercetare arheologice şi de patrimoniu arhitectural. (baza de date de la Gundelsheim a topografiei monumentelor din Germania, baza de date a evoluţiei mediului din Bazinul-Carpatic în perioada Holocenului de la Universitatea JATE din Szeged-Földtani és Őslénytani Tanszék, ELTE Geofizikai Tanszék)

·          Relevee topografice ale siturilor arheologice şi relevee ale monumentelor arhitecturale (istorice şi vernaculare) – vor fi elaborate în cursul cercetării

 

6. Zonele de control cercetate

În momentul alegerii zonei de cercetat am luat în considerare caracteristicile economice, politice şi culturale a acestei regiuni, cât şi realităţile din zona Transilvaniei Centrale. Au fost delimitate 9 zone de cercetare reprezentative din punct de vedere patrimonial, etnic şi geografic. Ele au fost alese conform prevederilor modelului teoretic al „Locului central” (Die Zentralen Orten) şi varianta microregională a modelului „Centru-periferie” (Core-periphery)

 

© 2010