My Erasmus: Annamaria Izabella Pazsint

Din 1987, programul Erasmus, oferă posibilitatea tinerilor studenți de a trăi şi de a cunoaște realităţi diferite, din punct de vedere educațional, cultural, și nu numai. Acest program, un soi de zână bună europeană, îndeplinește într-adevăr un vis, colorând studenția într-o altă nuanță.

În cadrul programului Erasmus, am studiat 5 luni în Belgia, la „Université Libre de Bruxelles", 5 luni care au trecut de altfel foarte repede.

Îmi aduc aminte foarte bine, cât de indecisă am fost inițial asupra ideii de a aplica pentru o bursă Erasmus. Întrebările ce mi le puneam erau întrebări tipice unei persoane care pleacă pentru prima dată la studii în străinătate, cum o să fie acolo, o să mă descurc, nu o să îmi fie greu să învăț într-o altă limbă, unde o să locuiesc, cum o să îmi găsesc o locuință, o să îmi ajungă banii, cum o să mă descurc cu limba, o să mă integrez noului mediu?

Decizia de a participa la concurs, nu o să o regret, deoarece, acum, știu că în cele 5 luni petrecute în Belgia, nu doar am reușit să răspund acestor întrebări, ci am reușit să prevăd răspunsul altora.

Prin programul Erasmus, „simți" într-adevăr multiculturalitatea, trăiești la propriu „unitatea în diversitate", te desprinzi pentru câteva luni (minimum 3- maximum 12) de mediul în care trăiai și răspunzi afirmativ întrebării:„capable ou pas capable"? Dintr-un anumit punct de vedere, aceste luni petrecute în altă țară, sunt un test de autocunoaștere, și de autoverificare,  fiind în marea majoritate a cazurilor prima experiență de studiu în străinătate, experiență trăită departe de cadrul de viață cu care eram obișnuiți.

Din punctul meu de vedere,pentru a participa la un asemenea program, e nevoie de curiozitate, curaj și dorința de a te afla într-un nou mediu, de a descoperi  noi realități.

Noi, „tinerii de azi și mâine", ne putem considera extrem de norocoși că o astfel de posibilitate ne este adresată; un schimb de experiență la o universitate parteneră, fără taxe școlare, cu o parte din cheltuieli acoperite de bursa oferită, și sprijin din partea cadrelor fiind în mare, propunerea programului.

Pentru mine experiența Erasmus a însemnat un nou stil de viața, stil ce s-a modelat în funcție de noua realitate culturală din țara gazdă, a însemnat o constituire a unei etape a vieții, etapă însă cu un început și un sfârșit bine delimitat.

Din primul moment, totul se schimbă, de la strada pe care locuiești și mijlocul de transport în comun pe care îl folosești, până la Universitatea la care studiezi, biblioteca pe care o frecventezi, limba pe care o vorbești, oamenii pe care îi întâlnești, și cercul de prieteni pe care ți-l formezi. Eu am fost de la început încântată de tot ce presupunea programul, așa că nu m-a deranjat să fac o schimbare bruscă, schimbare ce a fost pentru mine mai mult decât interesantă și benefică.

Personal, cred că integrarea printre localnici este un foarte bun mod de a te obișnui cu mediul și de a te integra lui, de a deveni într-o oarecare măsură „localnic"; însă, în general studenții Erasmus se „organizează" în grupulețe deoarece trec prin același „proces", realitățile lor corespunzând într-o oarecare măsură.Ținând cont de faptul că au trecut peste 20 de ani de la lansarea programului, nevoile studentului sunt tot mai bine prevăzute și îndeplinite; astfel, pe lângă Biroul de Relații Internaționale care se ocupă de studenții Erasmus, mai există și asociații, alcătuite de studenți și din studenți, care contribuie la integrarea studenților, organizând activități culturale și sociale.

Cel mai bun exemplu este cel al asociației Erasmus Student Network (ESN), asociație internațională, ce se regăsește în aproximativ 33 de țări. Pe scurt, studenților „incoming" li se oferă ajutor din partea studenților țării gazdă.

Fiind un fenomen de amploare, s-a realizat și un film pe această temă, numit „L'Auberge Espagnol". Titlul dezvăluie conținutul filmului care surprinde viața unor studenți dinaintea, din timpul și imediat după experiența Erasmus petrecută la Barcelona.

Pentru mine, perioada de 5 luni petrecute la „Université Libre de Bruxelles", a fost mai presus de cuvinte, dacă mă gândesc la ea ca un întreg, nu o pot rezuma decât printr-un zâmbet. Mi se pare mai valoros să mă gândesc la acea perioadă pe fragmente, fragmente ce alcătuiesc un tot, un tot de amintiri plăcute.

Pe o scară de la 1 la 5, ( 5 fiind cea mai înaltă valoare), aș acorda nota 5 programului, şi aş încuraja cât mai multă lume să aplice pentru un astfel de program.