Ce mai avem în comun?

Atunci când organizatorii festivalului au ales întrebarea „Ce mai avem în comun?” ca temă de reflecție pentru ediția din acest an, ei nu s-au gândit la ea într-un sens nostalgic, ca și cum odinioară am fi avut multe în comun, dar astăzi ne-au rămas puține. Nu s-au gândit că în trecut împărtășeam atâtea lucruri și că prezentul ar fi devenit mai sărac.

Sensul întrebării este îndreptat spre viitor, pornind de la experiența actuală a unei „tragedii a non-comunului”, cum o numesc unii autori. Pornim de la constatări foarte simple și accesibile tuturor: acțiunea colectivă a devenit tot mai greu practicabilă, văzând în jurul nostru cum e dominată lumea de puteri discreționare, cum acționează marile grupuri economice globale, cum se diminuează angajamentul politic al cetățenilor și slăbesc democrațiile, cum regresează socialul, făcând loc unor tipuri de discursuri și acțiuni fuzionale, comunitariste și excluzive, precum naționalismul, xenofobia, rasismul, paranoia identitară și securitară, discriminarea față de orice tipuri de minorități etc. 

De asemenea, mai putem vedea cum triumfă în societățile noastre discursul atât de seducător al performanței și dezvoltării strict personale, al antreprenoriatului de sine și al autodepășirii individuale, ca și cum soluția la toate crizele pe care le traversăm ar fi în individ, ca și cum unicul responsabil pentru tot ce se întâmplă ar fi un subiect insuficient administrat, cu un management și un marketing individual defectuoase. Soluția nu este cu siguranță într-o decolectivizare a acțiunii și o luare pe cont propriu de către fiecare a poverii lumii.

La semnele neliniștitoare ale lumii de azi s-au dat răspunsuri care ne privesc pe toți: am mai avea în comun anumite rezerve strategice (de felul celor pe care Elinor Ostrom le numește commons), am deține încă laolaltă bunuri precum pământul, apa, aerul, mările, spațiul extra-atmosferic și multe altele, care compun un patrimoniu comun al umanității ce se cere protejat, ferit de acțiunea distructivă a statelor și corporațiilor ori de un capitalism în căutare de noi resurse.

Un alt răspuns la diversele crize (ecologică, migratorie, digitală) este replierea pe comunul umanității din noi: fie că este vorba de genomul speciei umane sau de umanitatea elementară din om, ne-ar rămâne ceva comun și ireductibil, precum rațiunea, voința, atenția, simțul comun, bunătatea din noi, aspirația spre viața bună, căutarea fericirii etc. 

Toate aceste răspunsuri ne arată că cel mai adesea căutăm răspuns la întrebarea „Ce mai avem în comun?” indicând un lucru, material sau imaterial, pe care l-am avea în comun ca o proprietate sau o esență și pe care nu trebuie să-l pierdem ca să nu se piardă însăși calitatea noastră supremă de ființe umane.

Pe parcursul celor cinci zile de festival, ne propunem să explorăm toate aceste răspunsuri și să încercăm, împreună cu toți participanții, să reabilităm un sens al comunului care să nu vină din bunuri sau din esențe ascunse, dintr-o co-proprietate sau o co-apartenență, ci dintr-o co-activitate de construire permanentă a comunului, dintr-o capacitate de a împărtăși responsabilități și îndatoriri reciproce. 

Ceea ce mai avem în comun, ceea ce nu putem să nu avem în comun, ca societate, este angajamentul nostru unii față de ceilalți și inventarea permanentă a unor forme noi de a fi în comun, de a crea comunități deschise și democratice, în care diferențele dinamice mai mult decât identitățile tari ne aduc împreună și permit găsirea unor soluții durabile la crizele cu care ne amenință prezentul și viitorul.

 

Informații actualizate pe pagina de Facebook Festivalul de Filosofie Cluj