29 noiembrie 2022

Colocviu Digital Arts and Humanities

În incinta laboratoarelor amenajate de la CREIC (Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative), folosind noua facilitate amenajată prin proiectul PFE-550-UBB, vom organiza un colocviu exploratoriu în care vor fi prezentate patru proiecte de excelență aflate în implementare în cadrul rețelei multinivelare din cadrul Școlii de Științe Umaniste și Arte, UBB.

Întâlnirea va avea loc în data de 29 noiembrie 2022, ora 12.00, iar formatul va avea două sesiuni de câte o oră, cu o pauză de interacțiune colegială. Dezbaterea se va concentra, pe de o parte, pe metodologii transversale, iar, pe de alta, pe moduri eficiente de diseminare a rezultatelor cercetării la nivel internațional. Vor participa doctoranzi, membri în echipele de implementare a proiectelor, masteranzi aflați pe rute de cercetare intensivă, colaboratori externi ai UBB. Va fi un prilej bun de networking academic, precum și de explorare a spațiilor noi dedicate cercetării avansate din UBB. Proiectele prezentate sunt următoarele:

  •     Alexandra Baneu, Center for Medieval and Ancient History, Note-taking and Notebooks as Channels of Medieval Academic Dissemination across Europe (ERC)
  •     Luminița Dumănescu, Centre for Population Studies, Transylvanian Health Database: a Digital Tool for Social history (PCE)
  •     Emanuel Modoc, Metacritic Center for Advanced Literary Studies, Worlding (Semi)Peripheral Literatures. A Systems Analysis (PCE)
  •     Nicoleta Braniște, Janovics Center for Screen and Performing Arts Studies, Modele alternative de infrastructuri culturale – Laboratoare ale unui viitor durabil (AFCN/CPT)