4 – 12 iunie 2026
În atenția studenților beneficiari de burse sociale din fonduri europene
1. În completarea burselor sociale acordate din fonduri europene în cadrul proiectului „Intervenții pentru învățământul terțiar - măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”, UEFISCDI organizează, în perioada 8-12 iunie, o serie de webinare de consiliere sau tutorat.
Webinarele vor avea o durată de câte o oră și vor aborda teme precum gestionarea timpului, învățare eficientă, măsuri de sprijin existente în universități, facilități pentru studenți, drepturi și obligații ale studenților, gestionarea emoțiilor și stresului sau pregătirea pentru finalizarea studiilor.
Toți studenții beneficiari de burse sociale din fonduri europene au primit, pe adresa de e-mail din platforma de burse sociale, o informare cu privire la calendarul webinarelor și modalitatea de înscriere la acestea, astfel că vă recomandăm să verificați e-mailurile (inclusiv în spam/junk) și să vă înscrieți la cel puțin un webinar.
2. Lansarea unui chestionar privind motivațiile și experiențele academice ale studenților beneficiari de burse sociale.
Studenții vor primi formularul pe adresele de e-mail asociate conturilor din platforma de burse sociale și vor fi invitați să-l completeze, durata completării fiind de aproximativ 10 minute. Răspunsurile studenților sunt anonime și vor fi utilizate exclusiv în scopul derulării cercetării.

