BURSE

Regulamentul de burse al UBB

Criterii complementare ale facultății

 

BURSE SPECIALE ALE FACULTĂȚII DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE

 

Bursele Fundației Psiholog Nicolae Mărgineanu

I. Bursa Fundației Psiholog Nicolae Mărgineanu pentru studenții de la nivel licență

La iniţiativa Fundației Psiholog Nicolae Mărgineanu, fost Profesor al Facultății și Universității Babeș-Bolyai, s-au instituit două burse anuale de performanță educațională pentru studenții Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Scopul acordării burselor este acela de a stimula interesul pentru studierea aprofundată și cercetarea în specializările Filosofie și Istorie. Bursele reprezintă o recompensă morală și materială pentru cei mai buni studenți, cu rezultate foarte bune la învățătură și cu preocupări originale în cercetarea istorică și  filosofică.

Regulament de acordare a bursei

 

II. Bursa Fundației Psiholog Nicolae Mărgineanu pentru studenții de la nivel doctorat

La iniţiativa Fundației Psiholog Nicolae Mărgineanu, fost Profesor al Facultății și Universității Babeș-Bolyai, s-a instituit Bursa pentru cea mai bună cercetare doctorală susținută în cadrul Școlilor Doctorale din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai. Scopul acordării bursei este acela de a recompensa excelența în cercetarea științifică.

Regulament de acordare a bursei

 

Bursă de performanță educațională pentru studii de masterat în domeniul FILOSOFIE

La iniţiativa Doamnei Adna Linden, fostă studentă a Universității Babeș-Bolyai, se instituie bursa anuală de performanță educațională pentru studii de masterat în domeniul Filosofie (M.Phil. Graduation Scholarship), cu scopul de a stimula interesul pentru studierea aprofundată și cercetarea în domeniul Filosofie în rândurile masteranzilor Facultății de Istorie și Filosofie din Universitatea Babeș-Bolyai. Bursa reprezintă o recompensă morală și materială pentru cel mai bun absolvent al unui program de masterat în domeniul Filosofie, cu rezultate originale în cercetarea filosofică.

Regulamentul de acordare a bursei

 

Bursa „Nicolae Bocşan”

La iniţiativa familiei Dana şi Corina Bocşan, se instituie bursa anuală de cercetare „Nicolae Bocşan”, acordată în amintirea istoricului şi profesorului Nicolae Bocşan, cu scopul de a stimula interesul pentru cercetarea și cunoașterea istoriei moderne în rândurile studenților Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Bursa „Nicolae Bocşan” reprezintă o recompensă morală și materială pentru studenții care s-au remarcat în cadrul cercului de Istorie Modernă sau în alte manifestări cu caracter profesional şi au realizat lucrări de licență originale, care valorifică documente de arhivă şi alte izvoare istorice primare, înscriindu-se totodată pe direcţiile şi temele cultivate de-a lungul carierei sale științifice de către profesorul și istoricul Nicolae Bocșan.

Regulamentul de acordare a bursei

 

Bursa „Profesor Grigore Ciortea”

În anul Centenarului României, la iniţiativa Doamnei dr. Gabriela Livia Ieremia, s-a instituit bursa anuală (socială și de cercetare) pentru studii masterale „Profesor Grigore Ciortea”. Bursa este acordată în amintirea profesorului de istorie Grigore Ciortea, cu scopul de a stimula interesul pentru cercetarea și cunoașterea istoriei Transilvaniei în rândurile masteranzilor Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj- Napoca.

Bursa „Grigore Ciortea” reprezintă o recompensă morală și materială pentru studenții masteranzi cu posibilități financiare modeste, care au realizat o cercetare originală, referitoare la istoria Transilvaniei

Profesor Grigore Ciortea - scurtă biografie

Regulamentul de acordare a bursei

 

 

MEDIILE SEMESTRULUI I, AN UNIVERSITAR 2025-2026

Specializări licență limba română

Istorie Anul I Anul II Anul III

Istoria artei Anul I Anul II Anul III

Arheologie, Arhivistică, Etnologie, Științe ale informării, Turism cultural, Filosofie

Relații internaționale și studii europene Anul I Anul II Anul III

Studii de securitate, limba română Anul I Anul II Anul III

Studii de securitate, limba engleză Anul I Anul II Anul III

 

Specializări licență limba maghiară

Istorie Anul I Anul II Anul III

Istoria artei Anul I Anul II

Arheologie Anul I Anul II Anul III

Arhivistică Anul I Anul II Anul III

Relații internaționale și studii europene Anul I Anul II Anul III

Turism cultural Anul I Anul II Anul III

Filosofie Anul I Anul II Anul III

 

Specializări de masterat

Arheologie și studii clasice

Societate, artă, identități în Europa Centrală

Istoria și socioantropologia epocii moderne

Istorie, memorie, oralitate în secolul XX

Cercetarea și valorificarea patrimoniului cultural Anul I Anul II

Istorie contemporană și relații internaționale Anul I Anul II

Evaluarea politicilor și a programelor publice europene Anul I Anul II

Leadership și comunicare în organizațiile internaționale Anul I Anul II

Științele informării și documentării

Studii iudaice

Patrimoniu și turism cultural

Managementul securității în societatea contemporană Anul I Anul II

Securitate, intelligence și competitivitate în organizații Anul I Anul II

Securitate globală și politicile privind drepturile omului Anul I Anul II

Filosofie antică și medievală

Filosofie, cultură, comunicare

Teorie critică și studii multiculturale Anul I Anul II