30 septembrie – 12 octombrie 2024
Reducerea taxei de școlarizare
Regulamentul Facultăţii de Istorie şi Filosofie privind acordarea reducerilor de taxe de şcolarizare
1. Conform Hotărârii Senatului din 2024 privind Regulamentul privind taxele de admitere, de școlarizare și de finalizare a studiilor pentru anul universitar 2024-2025 și a Regulamentului FIF privind acordarea reducerii taxei de școlarizare, studenții anului I și cei care nu beneficiază încă de reducere vor depune următoarele documente în vederea obținerii reducerii taxei de școlarizare începând cu anul universitar 2024-2025:
- Cerere de acordare a reducerii de taxă
- documentul doveditor al calităţii de student la un alt program de studii ȋn cadrul UBB, respectiv de absolvent al UBB. Acesta trebuie sa fie emis ȋn perioada 1-11 octombrie şi să conţină inclusiv menţiunea inexistenţei unor debite restante ȋn raport cu UBB
- declaraţia studentului, pe propria răspundere, că nu este şi nu a mai fost beneficiarul unei alte reduceri similare, concomitent, ȋn cadrul unui alt program de studii, ȋn cadrul UBB.
- dupa caz, documentaţia necesară pentru obţinerea reducerii/scutirii la taxa de şcolarizare pentru studenţii care se încadrează la art. 9, lit. b) - e) din Regulamentul UBB.
Toate documentele se transmit semnate și într-o formă de reproducere fidelă a acestora la adresa de e-mail: calina.coldea@ubbcluj.ro în perioada 30 septembrie-11 octombrie 2024.
2. Beneficiarii reducerilor de taxe de la nivel licenţă şi masterat (anul II, III/ II cu excepția celor care au obținut reducerea taxei de școlarizare fiind absolvenți ai unei alte specializări) vor transmite secretariatului facultăţii până în data de 15 octombrie un document/adeverință care să ateste realizarea la prima specializare a cel puţin 30 de credite ȋn anul universitar precedent.