8 noiembrie 2023
Atelier de educație digitală în științele umaniste și sociale, 8 noiembrie 2023
Atelierul de educație digitală în științele umaniste și sociale are drept obiectiv principal asigurarea unui cadru de învățare și aprofundare a unor pedagogii și instrumente digitale în procesul de învățare și cercetare, ceea ce va contribui la consolidarea competențelor digitale ale studenților, la familiarizarea cu instrumente digitale utile de ultimă oră și la adoptarea unor practici de învățare moderne care să implice utilizarea tehnologiei.
Necesitatea unui astfel de demers, are la bază mai multe rațiuni. În ultimii ani, Uniunea Europeană(UE) a inclus pe agendă problema digitalizării, inclusiv digitalizarea educației și a învățământului superior, ceea ce determină ca universitățile să se alinieze la aceste noi abordări pentru a crește calitatea învățământului superior. Una din problemele identificate la nivel european, este problema competențelor digitale în rândul tinerilor. Conform rapoartelor Digital Economy and Society Index (DESI), România se află pe ultimul loc la nivelul statelor membre ale UE în contextul competențelor digitale. Astfel, în rândul categoriei de vârstă 16-24 de ani, 56% din tinerii din România au doar competențe de bază, ceea ce-i situează departe de media europeană. Una dintre explicații este legată de perpetuarea în învățământul pre-universitar a unor metode de predare ce se bazează pe memorizarea și reproducerea informației, cu un aport (și efort) critic și analitic minimal și fără a îmbrățișa noile pedagogii ce includ utilizarea tehnologiei. Dovezile anecdotice arată că studenții sunt familiarizați cu tehnologia, însă nu atunci când vine vorba de procesul de învățare. Nu în ultimul rând, una dintre recomandările formulate la nivelul UE este organizarea și în perioada post-pandemică a unor programe de studiu într-un format flexibil, ceea ce se traduce prin programe hibrid sau full-online. Însă, succesul unor astfel de inițiative depinde într-o măsură semnificativă de competențele digitale consolidate ale cadrelor didactice și ale studenților.
În al doilea rând, cu toate că pandemia Covid-19 a creat o serie de provocări pentru studenți și profesori în procesul de învățare, prin trecerea forțată la învățământul online, pentru care studenții și profesorii nu au fost pe deplin pregătiți, pandemia a deschis însă și noi oportunități de învățare și a contribuit la accelerarea digitalizării educației. Astfel, este nevoie ca facultățile și departamentele să își dezvolte politici privind strategii de digitalizare a educației, ce pot implica formarea capitalului uman, fie că vorbim de cadre didactice sau studenți, prin organizarea unor sesiuni de formare sau includerea lor în contexte informale de învățare (seminarii, ateliere sau cercuri).
În contextul celor exprimate mai sus, inițiativa unui Atelier de educație digitală are rolul de a răspunde acestor transformări. Prin intermediul ei, studenții înscriși în cadrul programelor de licență și masterat Istorie, Relații internaționale și Studii Europene, Studii de Securitate, dar și doctoranzii înmatriculați în Școlile Doctorale ale Facultății de Istorie și Filosofie sunt invitați să participe la sesiunile atelierului care vor fi structurate pe baza unor întâlniri bilunare.
Mai multe detalii aici