3 decembrie 2019
Workshop: Ce (și cum) se prezintă la conferințe? Conținutul și forma lucrărilor academice
Conferințele reprezintă o componentă relevantă a activității de cercetare. Acestea sunt oportunități mult așteptate deoarece sunt experiențe interesante care oferă posibilitatea prezentării rezultatelor cercetăriilor proprii, deschid orizonturi noi și permit schimbul de idei pe teme de interes.
Cu toate acestea, conferințele pot fi și motive de îngrijorare mai ales dacă nu ai prezentat de multe ori înainte, nu cunoști foarte bine audiența sau vei interacționa cu personalități din domeniul de studiu (cărora dorești să le lași o bună impresie).
Departamentul de Studii Internaționale și Istorie Contemporană vă invită în data de 3 Decembrie 2019, de la ora 17:00, în Aula Regele Ferdinand I, la workshop-ul: Ce (și cum) se prezintă la conferințe? Conținutul și forma lucrărilor academice.
Va fi o discuție cu Sergiu Gherghina (Universitatea din Glasgow), participant la aproximativ 100 și organizator a 20 de conferințe internaționale în ultimii 12 ani, în 27 de țări.
Această întălnire oferă o abordare practică asupra prezentărilor la conferințe cu accent pe:
- Redactarea unui abstract pentru acceptare la conferințe
- Tipurile de lucrări ce pot fi scrise pentru conferințe
- Tipurile de prezentări utilizate și elementele unor prezentări de succes
- Elemente obligatorii pentru o prezentare coerentă și ce trebuie evitat
Întâlnirea este informală și oferă audienței posibilitatea de a adresa întrebări referitoare la orice aspect discutat.
Vă așteptăm!
Afişul evenimentului