RO |EN
headerPic
Rapoarte ştiinţifice

 

Raport sintetic pentru perioada 2011-2016

2016

Raport ştiinţific pentru anul 2016

 

2015

Un prim obiectiv al proiectului pentru anul 2015 a fost integrarea cercetării din România într-un context internaţional. Membrii echipei de cercetare au reuşit - prin prezentările la conferinţele internaţionale şi prin publicaţiile lor - să susţină viu dialogul cu comunitatea academică internaţională şi să transfere în cadrul cercetării naţionale principalele sugestii formulate în cercetarea ştiinţifică europeană în legătura cu aspecte specifice, circusmcrise temei generale a proiectului (probleme pertinente integrării soluţiilor devoţionale ale laicatului în discursul clerical, problema patronajului artistic şi adaptarea ofertei instituţionale ecleziastice la ritmul vieţii religioase cotidiene).

Cel de-al doilea obiectiv, Confruntarea rezultatelor cercetării cu abordări similare din cercetarea ştiinţifică internaţională a fost atins prin dezbaterile în care au fost implicaţi membrii proiectului în anul 2015 (prin intermediul conferinţelor şi a discuţiilor purtate cu istorici din străinătate având interese similare de cercetare) în ceea ce priveşte definirea vieţii religioase a laicilor la graniţa dintre normele bisericii şi practicile devoţionale cotidiene. Membrii echipei proiectului au urmărit în principal compararea tendinţelor analitice şi conceptuale formulate pe baza materialului documentar local cu abordări similare propuse în istoriografia occidentală. Servind perspectivei comparatiste, această strategie a beneficiat şi de implicarea membrilor echipei în proiecte de cercetare şi editoriale care au întregit paleta interpretativă prin aplicarea unui set comun de abordări analitice. Mai mult, trebuie amintit şi că vizibilitatea naţională şi internaţională a membrilor echipei grantului a produs un impact notabil în domeniul cercetării internaţionale, în domenii specifice cum ar fi religiozitatea laicatului sau patronajul artistic.

În anul 2015, membrii echipei de cercetare au participat la conferinţe naţionale şi internaţionale organizate de instituţii academice din Ungaria, Polonia, România, au fost implicaţi în colective editoriale din Romania şi Marea Britanie şi au desfăşurat activitate de documentare nu doar în biblioteci, arhive şi muzee, dar şi cercetare de teren.

Raport ştiinţific pentru anul 2015

 

2014

În anul 2014 în cadrul proiectului s-au desfăşurat activităţi legate de definitivarea metodologiilor de lucru (prin workshop şi o serie de întâlniri), cercetare şi documentare individuală şi activităţi de diseminare a cunoştinţelor (prin publicaţii şi participări la conferinţe internaţionale şi naţionale).

Worksop-ul din 15 nov. 2013 (activitate reportată din anul 2013) intitulat Text, imagine, obiect: itinerarii în explorarea religiozităţii medievale şi premoderne (abordări şi metode de lucru) a reunit mai mulţi specialişti din ţară din centrele universitare Cluj, Bucureşti, Sibiu. În cadrul acestuia au fost prezentate comunicări ale membrilor proiectului şi ale unor colaboratori externi. Prezentările au fost urmate de discuţii în care s-a subliniat modul de folosire al surselor în sensul metodologiei asumate a proiectului (perspectiva ”de jos în sus”). Întâlnirile periodice au avut ca obiect prezentarea unor izvoare inedite (Ciprian Firea) sau a unor proiecte propuse pentru finanţare europeană (Letizia Pellegrini, Universitatea din Macerata, Italia) etc.

Anul 2014 a fost dedicat cercetării şi documentării individuale a membrilor echipei. Maria Crăciun s-a concentrat asupra felului în care artizanii saşi au receptat mesajul transmis de elita ecleziastică a Reformei luterane. Carmen Florea a aprofundat perspectiva comparatistă asupra cultului sfinţilor în perioada evului mediu târziu şi articularea civică a sanctităţii în oraşele Transilvaniei. Mária Lupescu Makó a studiat practicile funerare ale nobilimii transilvane pentru a evidenţia în ce măsură cutuma locală era consonantă cu prescripţiile Bisericii. Ovidiu Ghitta a cercetat circularele episcopului greco-catolic de Muncaci Andrei Bacinschi (izvoare inedite) scrisori cu caracter normativ, şi rezistenţa mirenilor la aceste norme transmise ”de sus”. Ciprian Firea a studiat surse inedite ale Capitlului de Sibiu (puse la dispoziţia sa de dl. Adinel Dincă) în care se pot evidenţia conflicte între comportamentul laicilor şi normele ecleziastice.

Membrii colectivului de cercetare au participat la 11 conferinţe naţionale şi internaţionale în care au putut disemina rezultatele cercetărilor lor şi au testat metodologiile de lucru. De asemenea au publicat sau au predat spre publicare o serie de studii şi articole.

Raport pentru anul 2014

 

2013

Cercetarea ştiinţifică

  1. Întîlniri lunare Un obiectiv important pentru anul 2013 a fost îmbunătăţirea capacităţii de cercetare a echipei proiectului. El a fost atins prin întâlnirile lunare ale echipei proiectului, în cadrul carora au fost prezentate rezultatele cercetării în lucru asumate de fiecare membru al echipei la începutul proiectului. Prezentările au prilejuit discuţii referitoare la conceptele folosite şi la metoda de lucru adaptată surselor existente pentru această temă (Ciprian Firea, "Donatio pro memoria. Lay and Feminine Patronage in Late Medieval Transylvania (sec. XIV-XVI). A research of visual and written sources"; Carmen Florea, Civic Control of the Sanctity in Late Medieval Transylvania; Mária Lupescu Makó, Donaţii pentru mântuirea sufletului în Transilvania medievală; Maria Crăciun şi Ciprian Firea, Rezultatele cercetărilor de teren în judeţele Braşov, Sibiu, Mureş şi Alba; Diana Covaci, Înregistrarea abaterilor de la norma ecleziastică în documentele parohiei greco-catolice române Bucium-Sasa; Ovidiu Ghita, "Lege şi fărădelege" în episcopia de Muncaci în secolul al XVIII-lea; Maria Crăciun, Reforma artizanilor sau artizanii Reformei?
  2. Vizite de documentare Dată fiind diminuarea bugetului proiectului, doar câţiva dintre membrii echipei au reuşit să întreprindă în acest an vizite de documentare în biblioteci din ţară şi cercetări de teren: Carmen Florea, Biblioteca Universotăţii din Rennes; Maria Craciun si Ciprian Firea, cercetare de teren în judeţele Braşov, Sibiu, Mureş si Alba.

Diseminarea rezultatelor cercetării ştiinţifice şi a activităţii depuse de către membrii proiectului

  1. Publicaţiile membrilor echipei. În cursul acestui an au fost finalizate şi predate spre publicare 1 carte de autor (Maria Crăciun) şi 12 articole (Maria Crăciun 3, Ovidiu Ghitta 1, Carmen Florea 2, Maria Lupescu Makó 3, Ciprian Firea 3)
  2. Participări la conferinţe Membrii proiectului au participat în acest an la 6 conferinţe internaţionale (Carmen Florea, la Eichstaett, Praga şi Rennes; Maria Crăciun, la Universitatea din Durham şi la Institutului de Istorie al Academiei Maghiare de Stiinte; Budapesta; Mária Lupescu Makó la Praga) şi 2 naţionale (Ovidiu Ghitta la Oradea şi Mária Lupescu Makó şi Ciprian Firea la Satu Mare)

Raport pentru anul 2013

 

2012

Proiectul ‘Beyond the Norms: Religious Practice in Medieval and Early Modern Transylvania’ si-a propus pentru anul 2012 drept prim obiectiv crearea bazei documentare. Activitatile desfasurate pentru atingerea acestui obiectiv au fost identificarea si inventarierea surselor textuale si vizuale; aceasta activitate s-a desfasurat individual, implicand in unele cazuri vizite de documentare in tara si in strainatate.

Pentru o buna acoperire a spectrului documentar, echipa proiectului a decis ca este necesara angajarea unui arheolog care sa adune rapoartele de sapatura si sa identifice materialul publicat referitor la monumente ecleziastice din Transilvania, astfel ca a fost organizat un concurs public pentru ocuparea acestei pozitii in cadrul echipei de cercetare; in urma concursului fiind selectata doctoranda Unige Bencze.

Al doilea obiectiv al acestui an a fost asigurarea accesibilitatii informatiei accumulate in cadrul proiectului. Activitatile desfasurate pentru a atinge acest obiectiv au fost updatarea continua a paginii web a proiectului si publicarea a doua newsletter-uri unul in luna iunie si unul in luna noiembrie in limba engleza si romana.

Pe langa publicarea celor doua newsletter-uri, rezultatele cercetarilor desfasurate in cadrul proiectului au fost diseminate si prin participarea membrilor echipei la o serie de conferinte internationale.

O a doua modalitate de diseminare a rezultatelor proiectului a constituit-o publicarea unor studii si monografii incadrabile temei acestuia. Spre exemplu, Mária Lupescu Makó a publicat o monografie dedicata religiozitatii specifice nobilimii (”Talem fecisset testamentum...” Testamente nobiliare din Transilvania medievală. Cluj: Editura Mega – Editura Argonaut, 2012, ISBN 978-973-109-290-4).

Al treilea obiectiv al acestui an al proiectului a fost analizarea surselor adunate si clarificarea conceptuala care s-a focalizat asupra conceptelor ‘religie populara’ si ‘cultura religioasa’, ‘experienta religioasa’ si ‘religie traita’. A doua activitate care a vizat clarificarea conceptuala a fost organizarea unui atelier cu participare internationala, la care au participat colegi din Europa centrala, mai exact din Ungaria, Republica Ceha si Estonia, carora li s-a alaturat un coleg Italian interesat de legaturile cu Europa centrala.

Raport pentru anul 2012

 

2011 (octombrie-decembrie)

Primul obiectiv al proiectului este acela de a estima nivelul de integrare de catre laicata a normelor impuse de biserica. Activitatile punctuale asociate indeplinirii acestui obiectiv in primele trei luni ale proiectului au presupus crearea suportului documentar prin identificarea materialului bibliografic si localizarea materialului documentar (in arhive, colectii ale muzeelor etc.) Rezultatul concret al acestei activitati a constat in realizarea unei bibliografii relevante temei proiectului.

In aceeasi perioada s-au delimitat ariile de cercetare pe care fiecare membru al echipei proiectului si le va asuma pe parcursul intregii durate a acestuia. Astfel, directorul de proiect, conf.univ.dr Maria Craciun va investiga rolul artizanilor in procesul raspindirii ideilor Reformei; Maria Lupescu Mako va investiga varietatea si specificitatea actelor devotionale ale laicilor transilvaneni; Ovidiu Ghitta va explora practicile superstitioase ale romanilor greco-catolici din Transilvania in epoca reformismului, Ciprian Firea va analiza fenomenului patronajului artistic, iar Carmen Florea va explora aplicabilitatea conceptului de religie civica in orasele Transilvaniei medievale.

Cea de a doua activitate specifica a presupus crearea unui website al proiectului, stabilirea design-ului acestuia, a informatiilor care urmeaza sa fie incluse si a suportului vizual asociat site-ului. Tot in decursul acestor trei luni s-au inceput demersurile pentru achizitionarea unui laptop, a carui configuratie sa poata asigura stocarea si procesarea unui numar important de imagini, suport documentar necesar derularii cercetarii propuse.

Raport pentru anul 2011