Facultatea de Istorie şi Filosofie
Departamentul de Filosofie
Eristikon - Revistă studenţească de Filosofie
| Bogdan Tiutiu |
| Florile Deşertului |
|
|
|
* ...de aş putea scoate apa din mări şi oceane ca să nu se mai înece în acel gol al spaţiului, câţi naivi care nu au pătruns niciodată în visul lor ca într-un adevăr aş salva... * ...o pasăre are certitudinea că-şi hrăneşte puii cu moarte şi părăseşte cuibul - neliniştea unor frunze ce vor acoperi foamea, bucuria unei râme îngheţate... * ...o dată a vrut să mă distrugă răul pentru că a văzut ce bun sunt, a trimis un şarpe şi un măr, dar eu am gustat şarpele - s-a deschis raiul deşertului: visul... * ...am inceput să văd când a fost văzut totul - nu mai era nimic de făcut, eram orb, nu mai era nimic de văzut - simţeam numai cum vroiai să mă vezi şi mă ascundeam în spatele luminii... * ...dintr-un mugur de ceaţă a înflorit uitarea - rugăciunea ireparabilului... * ...ochii unui orb sunt iubiţi numai de lacrimi, căci iubita nu poate vedea ce orizonturi o sărută şi se simte trădată - munţii îşi cer pleoapele înapoi, cerul vrea liniştea... * ...adjectivul e o lepră care afectează concretul, malformaţii în efemer - prin vise schimbăm amintirile... * ...luciditatea e o tortură a conştiinţei când trecutul e trăit prin fericirea buburuzei ce şi-a găsit curcubeul în obrajii unei fecioare invitate la dans... * ...dumnezeu în putrefacţie şi îngerii viermi, gustul cerului; o ceaţă a disperării la fiecare pas... * ...într-un deşert să fii nisipul şi nu singurătatea ce-l adună făcând din clipă iubitul unei eternităţi goale, s-ar vedea o lacrimă cum răsare deasupra unui ocean vrând să plângă în valurile lui fără să cadă-năuntrul tău... * ...crengile se răzbună pe copacul care-şi iubeşte frunza numai toamna, rupându-se - astfel, golul rămâne singura frumuseţe a adevărului... * ...suntem singurul loc în care neantul poate ocupa spaţiu - Obârşia originilor e contestată, omul a condamnat universul... * ...vom ajunge mai buni, numai atunci când ştim că adevărata viaţă e cea pe care nu mai vrem să o trăim şi alegem insuportabilul, atunci când refuzăm posibilitatea timpului viitor, plângem, numai aşa putem trăi pentru adevăr... * ...fiecare lacrimă e o cărămidă ce construieşte un monument al dezintegrării - ruina zâmbetului, spinii fericirii... * ...când ruinele unui deşert sunt iluziile ce se văd în orizontul unui sărut ce rost mai are să trăiesc trecutul prin amintire căci nu voi putea muri de fiecare dată când îl amintesc?... * ...văd dimineaţa unui mormânt ce plânge după florile ce-şi refuză pământul - ştiu, cel mai mare criminal e acela care te omoară lăsându-te în viaţă... * ...străzile erau pavate cu amanţi fericiţi când omida-şi hrănea fluturele din curcubeul transfigurat în cioburi de ochii tăi monosilabici - iubirea e un şarpe, nu un şarpe veninos, ci unul care ne sperie, şi fugim... * ...nici un cimitir din lume nu e trist, căci până acum nu am auzit să plângă vreun mort de confortul mormântului său - florile, de cer, întotdeauna... * ...convulsiile unei flori în deşert, apoi muguri de nisip din care înfloresc iluziile - roua funebrului... * ...progresul istoriei în orizontul unui cimitir - un copil cere lacrimilor pensia... * ...un trup din spatele gratiilor strigă: ,, - vreau lanţuri, inima îmi spune că sunt liber ! `` întotdeauna un sfat este mai repede pus în aplicare decât o lege; legile sunt amenzi date spiritului... * ...destinul sângelui: seceta sau înecul... * ...alături de clopotul clipelor într-un anotimp al nopţii se aude cum moare fiecare fir de iarbă, cum plâng insectele... * ...să te sărut atât de mult încât să-ţi pierzi conturul, mi-ai fura braţele să nu te înghită spaţiul, ai ridica ziduri nopţii - pentru veşnicie ne păstrăm limitele... * ...eram marea ce locuieşte într-o rană, corabia înecată de valul ce vindecă sânul din care copilul gusta lacrimi, focul ce aprinde tămâia din vid - mă vroiam, aşteptam ca visul să fie iertat; ispăşeam pedeapsa fiind geamănul unei răni ce locuieşte un ocean, acum... sunt sătul să fiu ştiind că cineva ştie că am fost şi eu nu ştiu unde... * ...două lacrimi dansând într-un sărut şi unicul spectator iubirea, care nu ştie ce să aplaude: comedia sau tragedia... Pagini fructifere ...Cana de ceai stă pe masă, e liniştită, nu o atinge nimeni; lângă ea, o carte face inventarul paginilor: nu lipseşte niciuna (spune ea copiilor pe un ton auzit numai la circ) doar cuvintele vor ceai şi sar unul câte unul în cană... în cameră e frig, nu mai locuieşte nimeni şi s-a adunat mult praf în jurul cănii, dar ea sta liniştită, ştie, curând va deveni o carte... ...Încovrigări de frunză peste glasuri - un cămin cu o naştere pentru fiecare colt de cameră - şoareci şi brânză - aşa imaginez eu o familie de furnici coapte... ...Albumul de poze dansează lângă o carte de poezii, îi trage cu ochiul poetului, îi arată pozele şi îl invită la dans; poetul acceptă şi strânge la piept: un munte, apoi o tânără femeie... poetul fură pozele, iar copilul vede în album - cuvinte - nu-şi mai aduce aminte nimic, nu mai recunoaşte pe nimeni... ...Primeşti într-o zi oarecare o portocală - ochii tăi au văz de portocală, iar mâinile tale au gingăşie de portocală... desfaci portocala: întâi guşti mirosul, apoi miroşi fructul şi îţi dai seama că nu mai e bună... în cele din urmă o dai papagalului tău iar acesta îţi cântă, şi tu îţi aminteşti de o zi oarecare, când ai primit o portocală... ...Pe masa e o ţigară, un telefon şi un film; să spunem că tu alegi ţigara, eu telefonul şi altcineva care va dori să intre în jocul nostru - filmul, în timpul în care tu vei fuma ţigara, eu voi răspunde la telefon, el va vedea filmul - împreună vom face 3 lucruri în acelaşi timp... ...Cerul s-a deschis pe malul apei unde degetele gâdilă o chitară - râdem în sunetul apei şi visăm în plutirea câtorva raţe ce nu-şi mai ascund existenţa - vânătorul e aproape; un om copil se joacă cu un câine copil - fugind unul în copilăria celuilalt iar trecătorii uită de cer în degetele noastre care gâdilă o chitară; vânătorul e tot mai aproape şi primăvara aglomerează cerul deschis pe malul apei - e multă pradă, dar tot mai multe degete care gâdilă o chitară - vom râde... ...când împodobeam femeia cu adjective, iubirile rezistau... ...O aştepţi - întârzie, vine şi râde - o strângi în braţe şi îţi trece, îi spui o poezie - gândeşte la altul, observi - te sărută, plângi - pleacă, renunţi - te uită, nu renunţi şi fugi după ea - se uită şi râde: eşti deja uitat... verbul era ca un vierme pentru acţiunea ta... ...O bibliotecă dansează la cutremurul produs de mâinile care curăţă praful - cărţi salvate, linişte bănuită că va mucegăi; mişcarea are o durere ce o urmează, o completează - e umbra noastră care-şi aminteşte ca atunci când locuia omul i se reproşa: de ce rămâi în urmă, vino! astăzi omul locuieşte umbra: e şi cel care trăieşte pe culme şi cel căzut de pe ea, dar o bibliotecă dansează - nu mai e în flăcări... ...Jocul de astăzi se numeşte: copiii trec prin parc, aleargă - se joacă; tu stai pe o bancă şi te faci că aştepţi pe cineva - nu vine nimeni, deci nu te faci bine - jocul oricum continuă... ...De câteva zile ceva tot o să se întâmple, e ceva important ce se întâmplă oamenilor simpli - pielea ta e masată de o vibraţie lentă a unor zile în care trebuie să se întâmple ceva iar ceva o să se întâmple numai atunci când ştii să aştepţi, vom aştepta... ...Cum ar putea vorbi o mână cu un picior - se întreba copilul ce vrea să fie un vierme şi uneşte degetele mâinii stângi cu degetele piciorului drept iar degetele mâinii drepte cu degetele piciorului stâng... ar fi totul atât de uşor: să trăieşti înăuntrul unui fruct, să spui cântece pentru vară, să refuzi alţi viermi, alte fructe şi să fii refuzat la rând de crengi şi culegători; pământul îl voi avea mai repede ca oricine, nimeni nu va plânge pentru mine şi m-aş putea întreba cum ar putea vorbi o mână cu un picior, aş fi deopotrivă piciorul şi mâna... ...Am cunoscut un cer care ştie să trăiască, el continuă, e un biet copil ce bate un pumn în celălalt şi le arată oamenilor: ciudă-ciudă; am văzut un câine ce poate oferi tot confortul unei pisici: o mângâie cu coada, o răsfaţă prin mârâit; nu am văzut niciodată însă un om: el e prea ocupat să cunoască un cer care mai primeşte rugăciuni şi un câine care acceptă invitaţia unei pisici... ,,vârsta ne dă-n copilării şi nu ne mai găseşte copii`` (din Faust, Goethe) ...Acest copil e frumos, e singurul lucru care mi-a mai rămas - mă voi mândri cu el, îi voi citi, vom călători; acest copil e bun, e singura virtute când nu mai aştepţi nimic - voi dansa alături de el, vom scrie poezii, îi voi cânta; acest copil e singur, e singurul lucru care mi-a mai rămas, dar atât timp cât va fi lucrul meu cel mai de preţ va rămâne singur, el nu se va mândri niciodată alături de mine - acest copil e viitorul meu uitat... Arhitectura unei revelaţii * ...vânătorul priveşte cerul şi ocheşte: soarele cade într-o noapte care refuză orice siguranţă - letargia unei plictiseli ce numără stelele... * ...îţi simt groaza aproape de braţele mele potrivite pentru îmbrăţişare, de urechea consumată în şoapta unui somn naval; creşte în atingerile măcinate de peisajul tău marin - dispare orice transparenţă intimă; se va prăbuşi fiecare zâmbet ce ne construia fericirea, va fi înlocuită orice senzaţie cu un gol vâscos al unui delir ritmic ce te gândeşte... deschideam braţele, colivia aceasta de amintiri şi împărţeam mângâieri privind pasul ce naşte o distanţă crispată, te eliberam - vroiam să uit orice consolare... * ...iubirea mea aluvionară, azi, nu mai vreau marea, nu mai vreau soarele - te părăsesc... îţi doresc templul, îţi sărut fruntea construindu-mi arca... * ...trupul şi sufletul sunt părţile aceleiaşi monezi şi doar o singură dată în viaţă apare momentul când trebuie să alegem, dar întotdeauna moneda a fost aruncată înainte să alegi - nu-i nimic, eram tot timpul aici, în aceeaşi cădere... * ...singura imagine abisală: eternitatea întâlnită la sânul clipei alături de care te contopeşti în unicitate - atingerea teatrală a unei iubiri convalescente; atunci când morţii i se face milă de tine, eşti resemnat, trăieşti, numai sclav, pe jumătate umbră - restul: pradă tăcerilor... am zâmbit întregului crezând că voi fi doar o parte a terorii, eram intimidat de orice posibilitate a salvării, totul părea atât de uşor... conceperea prăbuşirii amicale: fiecare operă e lividul unei intimităţi denunţate; mi-am furat esenţa ca să fiu liber, m-am trezit în alte lanţuri, cu aceleaşi vise - mulţumire: voi rămâne acelaşi... * ...începutul unei zile rănite de căldura umedă a sărutului tău; ne despărţim* şi conservăm viitorul - suntem nerăbdători... o altă cale: un alt fel de a pierde, să renunţăm acceptând lupta - învingem orice tip de virtute... o ruină se înalţă în cenuşa sa; întunericul dispare imitând vibraţia unei consolări monumentale - avem timp, ne minţim şi păstrăm distanţa, tăcerea vorbeşte, sunt firav, o ascult... nota*: dacă fiecare despărţire s-ar căsători cu o lacrimă şi ar face din durere căminul unde singurătatea e soarele ce trezeşte dimineaţa prin cântecul unei păsări ce-şi părăseşte aripile pentru a deveni om, din invidie, ochii celui pierdut ar aduce potopul... * ...eram aproape de fericire, aproape de orice smirnă trupească - totul era aici şi acum, totul se vroia, acceptam orice iertare surdă - mă simţeam un picur de praf pe fiecare fir de iarbă, ceaţa îşi dezvăluia sânii, greierul aştepta iarna... * ...uneori, gândul la absolut, te face să-ţi imaginezi o epocă de gheaţă sub aripa unui papagal - grav, muribund, în viscerele unei colivii de culoare şi cântec, pentru orice copil se anunţă un judecător universal; tu vei cânta, vei râde, dar într-o colivie în care nu ştii zbura - te condamni... * ...usa a cărui scârţâit vorbeşte despre o rugină a săruturilor se închide - camera face ordine într-un gol primordial, astepţi să primeşti locul, vei răbda pe primul raft într-un borcan plin de praf... |
| Înapoi |