Facultatea de Istorie şi Filosofie
Departamentul Filosofie
Eristikon - Revistă studenţească de filosofie
| István Király V. |
| Nedemascabilitatea măştilor |
| Nu doar naturii, ci şi zeilor le place să se ascundă. De ce nu i-ar plăcea atunci omului ascunderea? Cel mai uşor le merge, desigur, zeilor. Oricum nevăzuţi şi aflaţi, se pare, în permanentă îndepărtare, din înălţimi, când vor sau când sunt supăraţi pentru ceva, ei îşi întorc pur şi simplu faţa şi gata nici nu se mai zăresc. Astfel pot apoi, lucra, desigur, şi mai netulburaţi spre legitimarea bunului lor plac. Spre deosebire de zei, nici natura şi nici omul nu pot deveni însă complet invizibili. De aceea, pentru ei "întoarcerea feţei" trebuie să mai însemne şi schimbarea înfăţişării. Deci ceva ce rămâne totuşi în câmpul şi domeniul vizibilului. Prin urmare, în vreme ce zeii sunt cu adevărat tocmai ca ne-văzuţi-fiind, cameleonul, de exemplu, trebuie să se ascundă privirii în aşa fel, încât el să se vadă exact ca şi cum nu ar fi. Dar, numai pentru om: a ne ascunde şi "a ne preface înseamnă a ne cunoaşte pe noi înşine" (Fernando Passoa). Cu toate mizele, foloasele, riscurile şi eşecurile unei asemenea cunoaşteri. Care se poate deci foarte bine şi rata, şi care, de aceea, este chiar periculoasă. Prin urmare, celui care se preface, celui care se ascunde, nu-i place să i se ascundă la rândul său şi lui ceva. Altfel spus, prefăcătoria naşte iscodire, iar iscodirea produce noi şi noi prefăcătorii. În care ne cunoaştem şi ne ratăm deopotrivă. Masca aparţine acestei cunoaşteri şi acestei ratări. Pe care - încă şi deja - nu le înţelegem poate deloc. Iar acest lucru devine cu atât mai adevărat şi efectiv cu cât numim mai insistent orice acoperire drept "mascare" şi drept "măşti" nişte ustensile cosmetice sau instrumentele "ludice" ale balurilor. Nimic nu poartă însă mai adânc problematicitatea acestei comprehensiuni decât neînţelegerea care se află - deja în cuvânt şi în nume - la originea ei. Căci termenul "mască", cu care limbile "culturale" - de la cele latine şi germanice, până la cele slave - numesc fenomenul corespunzător, fixează şi exprimă deja o anumită prăpastie hermeneutică. La originea lui se află un cuvânt arab - mashara - care însemnă însă tocmai "glumă", "derâdere" etc.1 Arabii s-au întâlnit cu fenomenul măştilor probabil în timpul cuceririlor lor din Africa de Nord şi Asia Centrală, ca fiind o tradiţie care la ei dispăruse deja şi pe care de aceea nici nu l-au mai înţeles, lucrul părându-le astfel ceva caraghios, demn de luat în derâdere ori pur şi simplu distractiv. Termenul a pătruns, se pare, în limbile europene prin mijlocire turcească, prin Balcani dar şi prin oraşele comerciale italiene. Iar aici a şi găsit - în creştinismul care s-a manifestat extrem de hotărât împotriva oricăror forme de ritual pre- şi necreştin - un teren deosebit de fertil, el răspândindu-şi practic peste tot expresia lipsei sale de înţelegere. Astfel "masca" a devenit aici într-adevăr ceva ce este şi rămâne un fel de "util" al carnavalelor, al obiceiurilor populare ciudate şi exotice, al balurilor, al cosmeticienilor, al jefuitorilor şi al trupelor speciale de intervenţii. În şi împreună cu această devenire, masca trece acum drept faţă falsă. Adică drept ceva ce, faţă fiind - arată, iar falsă fiind - ascunde, distorsionează sau/şi înfrumuseţează ceva. Tocmai arătându-se, masca ascunde deci - la faţă - ceea ce este real şi ca atare este adevărat. Prin urmare, ea induce în eroare şi produce rătăcire. Împotriva lor - atunci când eroarea şi rătăcirea devin deranjante sau de nesuportat - se impune deci pur şi simplu: de-mascarea. Demascarea apare astfel ca una din căile privilegiate ale ajungerii la adevăr şi la real. Prin distrugerea măştii ca faţă. Pentru a ajunge astfel la "persoană". Numai că şi persoana este mască. Cuvântul clasic latinesc, de origine etruscă - persona - însemna şi el tocmai mască (de teatru) şi apoi personaj (teatral). Care este deci personificat printr-un procedeu de preluare ce niciodată nu poate însemna totuşi identificare completă.2 Niciodată nu putem identifica, arăta identitatea deplină a actorului prin rolurile - prin măştile rolurilor - sale. Nici în continuare nu ştim deci mai nimic despre cum anume să înţelegem masca şi originea, provenienţa ei! Este totuşi limpede deja că pentru această înţelegere trebuie să mergem mult mai departe şi mult mai adânc decât derâderea masharei sau reprezentarea scenică antică. Căci naşterea măştilor se leagă încă de existenţa tribală, mai precis de faimoasele "societăţi secrete" ale comunităţilor aşa-zis primitive şi de iniţierile practicate de ele. Pare general admis de către etnologi, antropologi şi de către istoricii religiilor, că iniţierea în general - şi cea ritualică în special - este calea comunicării, respectiv a accesului la lucrurile "ascunse". Ei studiază amănunţit riturile iniţiatice, practicile şi variantele lor, simbolurile legate de ele, încercând să descifreze totodată şi sensul şi semnificaţia lor profundă (şi, desigur, "ascunsă"). Ce-i drept, ei cercetează astfel iniţierea tocmai fără secret, adică tocmai fără realizarea faptului că iniţierea a fost, este şi va rămâne o formă specifică de transmitere şi de comunicare legată de secret. În şi prin care - numai! -, secretul este comunicat chiar ca secret. Adică numai în mod asigurat, treptat şi însoţit de încercări şi probe. Însăşi naşterea iniţierii se leagă, de aceea, de naşterea secretului, prin urmare iniţierea şi secretul sunt de fapt "congenere". Chiar iniţierile tribale şi "riturile de trecere" - în care sunt deci implicaţi treptat majoritatea membrilor comunităţilor - se poartă şi se organizează deja în jurul unor secrete. Care sunt însă secretele întregii comunităţi, adică secrete ce cuprind şi condensează specificul identităţii sale şi a căror divulgare sau trădare - de exemplu comunităţilor concurente ori duşmănoase - periclitează forţa acestei identităţi, afirmată, de altfel, şi în raporturile cu mediul lor natural înconjurător. De aceea, cei încă ne-iniţiaţi şi cei care nu se dovedesc a fi apţi pentru a primi secretul iniţierilor, sunt de fapt excluşi din viaţa publică propriu-zisă şi demnă a comunităţii.3 Analizate din punctul de vedere al secretului, faimoasele "societăţi secrete" ale triburilor societăţilor "primitive" se nasc şi se legitimează pe acest teren, fecundat deja de secretul iniţierilor tribale. Ele exprimă însă un grad, un nivel mai ridicat, mai elaborat şi mai profund de conştientizare în raport cu secretul însuşi. Și tocmai în acest context şi orizont are loc şi acea schimbare de direcţionare şi de orientare - dar şi acea consolidare - care caracterizează şi particularizează aceste societăţi. Adică, faptul specificării, deosebirii şi superiorităţii lor în cadrul şi interiorul comunităţilor.4 Iniţierea practicată de ele devine astfel nu numai un procedeu de însuşire a unor cunoştinţe şi aptitudini prin posesia cărora iniţiatul se inserează în comunitatea mai extinsă a tribului ca membru responsabil al ei, ci ajunge şi la un statut ontologic particular şi superior, devenind membrul unei grupări specifice şi superioare care deja nu numai păstrează, dar şi transcende tradiţiile şi tabuurile comune, ridicându-se astfel la înălţimile legiuitorului, adică la cele ale inventatorului şi impunătorului legilor şi a regulilor de tot felul.5 Însă, pentru a se putea impune şi pentru a putea fi recunoscute şi legitimate, secretele lor trebuie să se şi "manifeste", să şi devină efective cumva! Iar această manifestare trebuie să fie şi ea, evident, una particulară. Căci manifestarea secretului nu poate însemna nici dezvăluirea şi nici diluarea lui printr-un proces de extindere superficială, necontrolată, neobservată şi neatentă a iniţierii. Dimpotrivă, pentru a fi recunoscut şi legitimat, secretul trebuie "arătat" şi "purtat" în sfera publică tocmai şi în primul rând ca secret, adică exact în lipsa "conţinuturilor" sale determinate. Ori, la originea lor, măştile "poartă" chiar această caracteristică şi esenţă de a fi purtătorul în public al secretului ca secret, adică purtătorul în public al forţei categoriale6 a secretului. Secret pe care îl "arată", desigur, pe de o parte, în puritatea golului lui, dar, pe de altă parte, într-un mod condensat, senzorial-sensibil şi impunător.7 Pentru secret masca nu este deci deloc înfăţişarea lui eventuală sau pur ocazională-festivă, ci, dimpotrivă, tocmai modalitatea necesară a arătării de sine! De aceea, între secret şi mască există o relaţie de co-originaritate esenţială: secretul fără mască nici nu ar fi secret, iar masca fără secret ar rămâne - în cel mai bun caz - pură enigmă sau pură simulare ori disimulare. În şi pentru secret şi pentru cel care ajunge a fi deţinătorul său, masca nu este deci doar o "altă faţă" sau o "faţă falsă", ci este tocmai o faţă nouă şi necesară. Adică este faţa propriu-zisă a secretului, dobândită în şi prin iniţiere. De aceea, masca este rezultatul iniţierii, adică este rezultatul şi simbolul naşterii noului statut al noului subiect născut şi forjat şi el pe acest parcurs. Noul născut, re-născutul în iniţiere, are un nou nume, un nou statut, un nou comportament etc. dar şi o nouă faţă. Noua faţă se dobândeşte însă în secret, prin secretul iniţierii şi, de aceea, ea va şi rămâne în permanenţă legată de secret. Ea va ascunde, dar, ca faţă, va şi înfăţişa - adică va şi arăta - tocmai şi în primul rând secretul ca secret şi nu "conţinutul" lui. Deci forţa şi puterea secretului şi a legăturii cu el! Noua faţa (ă) va fi prin urmare în mod "necesar": mască. În mască, secretul chiar se înfăţişează deci, şi, invers, în mască se înfăţişează chiar secretul. Ea este de aceea publicitatea secretului ca secret. "Publicitatea" măştii nu ne poate însă induce în eroare: aparţine în totalitate secretului. Masca îşi poartă şi erupe astfel în întregul proces al confecţionării sale secrete, în ea şi în jurul ei plutind în permanenţă şi în mod sensibil-impunător imaginea, experienţa, trăirea, extazul şi puterea secretului şi a iniţierii. De aceea, deşi purtarea-prezentarea lor are loc în condiţii ritualice precise, ceremonialul se organizează totuşi propriu-zis şi în întregime în jurul măştilor. Muzica, cântecul, dansurile şi restul comportamentelor ritualice etc., numai explică, povestesc şi aduc în act tocmai secretul - ca secret - al măştilor. Prezentarea măştilor nu se constituie astfel nici într-un proces propriu-zis de iniţiere şi nici într-o reprezentare pur "artistică" sau pedagogică, ci face doar vizibilă şi evidentă puterea secretului lor. Secretul nu se "extinde" deci în acest ritual, ci doar se arată şi se efectuează tocmai ca secret fiind. În masca purtată public - dar şi în "spatele ei" - secretul se efectuează, "influenţează" şi... tace în frenezie. Masca poartă de aceea - în interiorul dar şi în exteriorul ei - şi opunerea activă la accesibilitatea sa. Din ea iradiază deci şi interdicţia imanentă, reprezentată şi prezentată - adică efectiv purtată - a secretului. Desigur, în primul rând, interdicţia divulgării şi cea a accesării lui neavizate şi necontrolate. Masca nu doreşte deci doar să se ascundă recunoaşterii feţelor şi conţinuturilor "adevărate", ci vrea tocmai să fie recunoscută în public în excepţionalitatea, adică în secretul ascuns al puterii şi forţei sale. De aceea, purtarea măştilor nu este nici un simplu "spectacol de rebusuri", pe care spectatorii ar fi invitaţi să le accepte sau chiar să le "rezolve". Dimpotrivă, ceremonialul purtării măştilor transmite tocmai interdicţia "ghicirii" şi cunoaşterii lor. Măştile poartă şi arată deci funciarmente şi interdicţia proiectată ca "termen mediu" între ascundere şi manifestare. Prin aceasta şi de aceea, măştile reprezintă şi o dislocare, o de-fixare şi o dinamizare a interdicţiilor. O de-fixare şi o dinamizare prin care interdicţiile sunt aduse într-o stare, într-o situaţie de abstracţiune şi de "plutire". Interdicţiile interioare şi inerente secretului şi cele exterioare, publice şi comune, se strâng laolaltă şi se concretizează, se coagulează, de fapt, în mască tocmai printr-o abstracţiune care este construită de către secretul însuşi. Prin secretul lor, măştile - ca purtătoare obiectuale, dar secrete ale interdicţiilor - poartă şi duc interdicţiile până la graniţa limitelor lor. Ele propulsează astfel şi secretul - fiind la rândul lor şi ele propulsate de către secret - tocmai deasupra interdicţiilor. Nu este deci vorba aici doar despre pragmatica faptului că în secret orice interdicţie poate fi încălcată, ci despre aceea că devine însuşi în puterea secretului de a putea încălca şi transgresa - chiar în public - orice interdicţie publică.8 În tematica măştilor ne aflăm astfel şi în faţa unui "model" în care - în ciuda prăpastiei hermeneutice - devine totuşi "vizibilă" atât co-apartenenţa originară a interdicţiilor interne şi a celor arătate (publice) legate de secret, dar şi rădăcina lor comună, originată în secretul însuşi. Faptul că ele - istoric vorbind - îşi pierd treptat "sacralitatea", fără a pierde însă "între timp" şi orizonturile lor categoriale legate de secretul însuşi, s-ar putea poate constitui într-o ipoteză - dacă nu chiar într-o dovadă - că în fond nu sacralitatea ca atare induce secretul, ci, dimpotrivă, secretul este acela care, simultan, îşi confecţionează, produce şi poartă şi "masca sacralităţii" forţei sale intrinseci. De aceea, chiar când nu se poartă, măştile sunt şi trebuie ţinute vii. Ascunse de ochii, de practicile şi intruziunile ne-iniţiaţilor, şi puse la adăpost în faţa intemperiilor, măştile sunt, de aceea, de-a dreptul hrănite şi îngrijite regulat şi respectuos-ceremonios. Iar arta lor secretă, adică măiestria şi expresivitatea lor "artistică" secretă, atinge şi ajunge tocmai la exprimarea evidentă a acestei "vieţi". "Viaţă" pe care - împreună cu secretul lor şi în pofida pierderii conţinutului şi "mesajului" lor originar - măştile o iradiază totuşi necontenit, chiar în condiţii şi împrejurări cu totul străine esenţei şi sensului lor propriu-zis şi primordial. Deci chiar într-un muzeu sau în cadrul unei expoziţii "antropologice" ori artistice... măştile poartă şi iradiază viu, grăitor şi dinamic, secretul lor deja definitiv amuţit. (Vezi ilustraţiile anexate.) De aceea, strict vorbind, măştile sunt şi rămân ne-demascabile. În ele şi în "spatele" lor niciodată nu se află şi nu "găsim" nici "adevărul" şi nici "realitatea" ci - totdeauna! - doar secretul. Adică ceva ce de fapt, nici nu le este separat şi aşezat apoi, pur şi simplu "în spate"... În măşti şi în acest "spate" a măştilor... se află şi ne sfidează deci totdeauna ceva, ce mai trebuie - prin efort - asumat. Iar aşa-zisele "măşti" care, prin urmare, sunt într-adevăr descifrabile şi demascabile din exterior, nu sunt în fond decât prefăcătorii, minciuni şi/sau jocuri ale "cunoaşterii şi pierderii de sine". Acoperind - mai mult sau mai puţin vinovat - nu atât adevărul, ci mai degrabă sinceritatea. Sau devenind nişte instrumente - feţe - utile şi "prea umane" ale decondiţionării şi deconectării ocazionale sau ritualice. Provenind deci din cu totul altfel de rădăcini antropologice - la fel de solide şi respectabile de altfel - dar care, poate, se maschează doar... în "masca" măştilor. |
| Note: |
|
1 Vezi: Kluge, Fr.: Etymologisches Wörterbuch der Deutschen Sprache, Walter de Gruyter & Co., Berlin, 1967. back 2 Vezi: Dauzat, A. - Dubois J. - Mitterand H.: Nouveau Dictionnaire Étymologique et Historique Librairie Larousse, Paris, 1964. back 3 Vezi: Van Gennep, Arnold: Riturile de trecere Iaşi, Editura Polirom, 1996, p. 26 - 28. back 4 Nu întâmplător remarcă antropologii şi istoricii religiilor asemănarea, continuitatea dar şi aprofundarea, care leagă iniţierile practicate în cadrul societăţilor secrete de cele tribale sau de cele "de trecere". Problema care le rămâne însă inexplicabilă, este tocmai "naşterea" secretului lor. Vezi şi Mircea Eliade: "Societăţi de bărbaţi" şi societăţi secrete În: E.M. Eseuri Bucureşti, 1991, p. 286-291 back 5 În majoritatea cazurilor, societăţile secrete au şi rolul unui "for legislativ" şi "tribunal", adică a unui for de judecată a cărui reguli şi legi sunt impuse tot de ele. Însemnătatea lor în reglementarea vieţii comunităţii este deci enormă. Dar noul nivel şi noua calitate a raporturilor societăţilor secrete faţă de secretul însuşi, atrage după sine şi un nou raport faţă de tradiţie şi faţă de modurile sale comune de devenire şi de transmitere. Aceasta desigur se reflectă şi în procedurile iniţierilor lor. În fond, iniţierea ca transmiterea treptată a secretului - însoţită deci de încercări şi de interdicţii şi legată de condiţionări exclusive -, care prevede şi pedepsirea oricărei comunicări ale secretului care ar avea loc în afara iniţierii însăşi, fixează procesul comunicării secretului ca secret, tocmai ca reprezentând doar propria ei reluare şi repetiţie. Ea tinde, prin aceasta, să asigure şi condiţiile cele mai "purificate" pentru păstrarea şi transmiterea nemodificată şi nealterată a unei tradiţii. Astfel, iniţierea înseamnă nu numai asumarea unei sarcini hermeneutice mai explicite în raport cu tradiţia, dar şi conştientizarea - prin conştientizarea riscului, imanent secretului, de a fi trădat ori divulgat - pericolului denaturărilor care pot avea loc pe căile devenite comune ale transmiterii tradiţiilor. Cuvintele româneşti "tradiţie" şi "trădare", mai poartă încă - prin coapartenenţa etimologiilor - şi acea convergenţă a lor, care este trecută cu vederea chiar şi de către cercetători de talia lui Hans-Georg Gadamer (Vezi: Igazság és módszer Budapest, 1984, Cap. III.) sau Kristóf Nyiri (Vezi: "Tradition" and Related Terms În: Doxa. Budapest. 1988. Nr.1-2. şi A hagyomány filozófiája Budapest, 1994). Căci, cuvântul latinesc trado, de unde provine şi traditio, înseamnă în acelaşi timp şi deopotrivă atât transmitere, cât şi - prin legătura lui cu traho - trădare. (Vezi: A. Ernout - A, Meillet: Dictionnaire étymologique de la langue latine Paris, 1937). Ori, transmiterea secretului în afara iniţierii este tocmai sau trădarea sau nimicirea lui prin "degradarea" divulgării. De aceea, ritualurile iniţiatice sunt produse, de fapt, şi în primul rând, de către secretul însuşi şi nu neapărat de către natura "religioasă" ori "sacrală" a conţinuturilor transmise. Secretul însuşi, prin natura lui, solicită ca transmiterea lui ca secret să se realizeze în condiţiile garantării păstrării sale viitoare asigurate, deci pretinde şi observarea graduală şi verificarea - prin încercări şi probe - a aptitudinilor şi a calităţilor de demnitate la confidenţă, de către o autoritate născută - şi ea - în mod imanent în el. Adică pretinde şi produce un ritual gradat şi impunător. Ca şi în cazul misterelor, probabil că şi aici tot secretul este deci acela, care conferă iniţierilor de diferite feluri şi orizontul sacralităţii lor tocmai - şi - prin "arătarea" imensităţii atotputerniciei lui. Oricum: ritualul însuşi nu poate produce, ci doar re-produce secretul ! Secretul însă, pentru a putea fi comunicat - într-un mod asigurat, de aceea treptat şi încercat - trebuie să producă şi ritualul (iniţierii) propriei sale întăriri. Nu este mai puţin adevărat nici faptul că iniţierea conduce, în acelaşi timp, nu doar la însuşirea "conţinuturilor" secrete transmise, ci şi la relevarea forţei categoriale a secretului ca atare, pe care o înfăţişează tocmai în dimensiunile "sacrale" ale imensităţii atotputerniciei ei. back 6 Cu privire la "forţa categorială a secretului" Vezi mai amplu István Király V.: Fenomenologia existenţială a secretului - Încercare de filosofie aplicată, Piteşti, Editura Paralela 45, 2001. back 7 În ciuda acestui fapt, de regulă, problema "etnologică" şi "antropologică" etc. a măştilor, este tratată fără tematizarea legăturii lor cu secretul, deşi ea - poate - ne-ar putea ajuta şi la traversarea unei distanţe hermeneutice, care între timp - probabil şi sub influenţa creştinismului - a şi devenit prăpastie. Vezi Frobenius, Leo: Masken und Geheimbünde Afrikas În: Abhandlungen der Kaiserl. Leopold.-Carol. Deutschen Akademie der Naturforscher Bd. 74. nr. 1. Halle, 1898; dar şi Lévi-Srauss, Claude: La voie des masques, Paris,1979 şi Antropologie structurală, Bucureşti, 1978. back 8 În urma iniţierii şi a ceremonialului ei membrii societăţilor secrete, de regulă, dobândesc sau îşi arogă, de exemplu dreptul de a dispune - şi simbolic - de bunurile altora, adică, dreptul la furt, dar şi dreptul la violenţă fizică etc. back |
 1. Mască pictată |
 2. Mască africană |
 3. Mască africană |
 4. Mască maură |
 5. Mască mozaic (Mexic) |
 6. Mască (America de Nord) |
 7. Mască vampir |
| Înapoi |