Facultatea de Istorie şi Filosofie
Departamentul de Filosofie
Eristikon - Revistă studenţească de Filosofie
| Ana Enache |
| Scurt eseu despre poezie, poeziile-eseu |
|
„(...) imaginaţia devine un fel de proteză care se fixează pe real pentru a produce un schimb mai viu între interlocutori. Arta are astfel drept scop reducerea părţii mecanice din noi: ea vizează distrugerea oricărui acord a priori cu privire la ceea ce este perceput.” ( Nicolas Bourriaud – Estetica relaţională. Postproducţie.) |
|
Eu nu scriu pentru alţii, spre înţelegere. Eu nu scriu pentru mine, spre mântuire. Mâinile mele scriu. Secretele mele sunt pulsiunile lor. Nu există regularităţi, există de cele mai multe oridoar imagini. Unele dintre ele sunt imobile şi aşteaptă a fi descrise, altele sunt caruseluri luminoase în care mă îmbarc. Poezia mea e dintre acelea pe care Platon le dorea alungate din cetate cu tot cu poeţi, eu nu ştiu nimic. Dar nu e acel "a nu şti pentru a afla", ci acel a te afla în creaţie în necunoştinţă de cauză. Imortalizare I: Ploaia Ploile carnale de vară sub care nu se petrece nimic. Lumea încremeneşte şi aşteaptă; apele se învolburează pe lângă trotuare şi trec. Oamenii, aşteptânzi, se veselesc în adăposturi. Sub ploi, lumi rânduite în linişte. ******* gravitatia gravidă se strecoară pe sub pereţii arcuiţi ai cerului, va dinamita tot ce-i în jur pentru a-şi face loc; nu exista spatiu suficient de mare în care sa nască; Şi nu-i trebuie lucrurile din jur, aşa că, BUM! gravitaţia l-a facut pe Atlas fara mâini. ******* Băteam dinăuntru. Şi răspundeam dinafară. Străvezie, încarcerată într-o lume de alb. Îmi pierdeam conturul şi ochii se scâlciau ivind scame de orb. Încercări eşuate de elipsă - ovoidalul abia se încăpea în piele de bucurie. Tremur de gălbenuş surd, orb pipăia în jur pentru a-şi deschide perspectiva, trezind doar murmur de neutroni îndepărtaţi care se scuturau ca dintr-un vis urât. ******* şi umbrele morţilor pier. sudul se întoarce spre nord partitura cu note bizare, trece prin sine, de la muget la scâncet hazardul, început de copil, încet, tot mai încet, păşeşte spre viată. auzul se preface ca nu aude şi văzul se preface ca nu vede. ******* Un răsărit. Nebunul îl culege şi-l adulmeca, sperând ca noptile vor fi mai lungi. ******* Sunt pe cale să complic totul. Haosurile nu trebuie amestecate între ele, Mai ales atunci când dăm o sentinţă. Dacă între două lumi pot există punţi pe care să le poţi trece-ntr-un picior, între două haosuri nu găseşti decât câte-un abis. Astfel că, de cele mai multe ori, oamenii-cocostârci nu ştiu să dea o mână de ajutor oamenilor-punte. Pentru că fiecare abis e o punte şi fiecare om e un abis. |
| Înapoi |