1 – 28 iulie 2023

O nouă campanie arheologică UBB în Franța, la Bibracte

În luna iulie (1 – 28.07.) se va desfășura o nouă campanie de săpături arheologice în marea așezare fortificată, de la sfârșitul celei de-a doua epoci a fierului, de la Bibracte (Glux-en-Glenne, Franța).
Echipa UBB, alături de partenerii de la Universitatea Paris 1 – Panthéon Sorbonne vor continua să cerceteze una dintre porțile principale ale orașului antic și amenajările adiacente (drumul principal și marea terasă artificială din apropierea intrării). Coordonarea proiectului comun este asigurată de d-na profesor Sophie Krausz (Franța) și, respectiv, dl. profesor Gelu Florea (România).
Invităm studenții facultății noastre (mai ales de la specialitățile Arheologie și Istorie) să se înscrie pentru a ocupa cele 4 locuri care le asigură participarea la această misiune comună franco-română.
Pe lângă săpăturile arheologice propriu-zise vor fi organizate excursii la situri și muzee din regiune.
Transportul, cazarea și masa sunt asigurate de organizatori (Bibracte. Centre Archéologique Européen), de UBB și de Facultatea noastră.
Înscrierile se fac prin e-mail la: aurel.florea@ubbcluj.ro, gelufl@yahoo.com