Cu un gând care stă în centrul operei sale, Aristotel a crezut că natura infinită a răspunsurilor la unele întrebări firești hrănește viața și permanența gândirii. La fel, în opera sa, Plotin a crezut că fiecare întâmplare a lumii mărturisește nostalgia unei origini spre care ea tinde infinit. Vom urmări în cursul nostru aceste două gânduri în corpus-urile de texte ale tradiției aristotelice și ale celei neoplatoniciene. Pentru Aristotel, acest gând generează o filosofie teoretică, una practică și una poietică. Pentru Plotin, el duce la articularea complexă a unei ierarhii a lumii și a reflectării sale în mintea umană. Astfel, studiul celor doi autori poate însemna o conformare după chipul celor studiați: o asumare a ordinii, a exercițiului gândirii pas cu pas, a cercetării cu răbdare a surselor textuale și a transmiterii istorice a acestora. Toate acestea, sub o interogație majoră: de ce studiul acestor autori ne produce o tulburătoare familiaritate critică cu condiția noastră modernă?