Practica
În atenţia studenţilor de la specializarea Istorie, an I şi II, linia română.
Studenţii de la specializarea Istorie, anul I şi II pot opta pentru efectuarea stagiului obligatoriu de practică în domeniul istoriei antice, medievale, moderne sau contemporane. Studenţii sunt încurajaţi să opteze pentru efectarea stagiului de practică în domeniul în care doresc să se specializeze. Menţionăm însă că alegerea unui stagiu de practică în oricare din cele patru domenii nu presupune obligativitatea studentului de a alege respectiva specializare în anul III al studiilor de licenţă.
Ordin privind Cadrul general de organizare a stagiilor de practică
- Anunț practică
- Lista responsabililor de practică
- Lista instituţiilor partenere
- Lista instituţiilor partenere la care s-au efectuat stagii de practică în anul universitar 2018-2019
- Listă cu instituții din mediul privat pentru anul universitar 2020-2021
Ghid de practică pentru studenţii Facultăţii de Istorie şi Filosofie
Prezentul ghid de practică completează Regulamentul organizare şi desfăşurare a practicii de specialitate a studenţilor la nivel licenţă şi master al UBB Cluj cu informaţii suplimentare privind modul de desfăşurare a stagiilor de practică în cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie.
Informaţii generale:
- Perioada de desfăşurare a stagiilor de practică pentru studenţii anului I şi II licenţă şi anul I master este cuprinsă în intervalul 1 iulie - 21 iulie 2024 conform planului de învăţământ şi structurii anului universitar.
- Durata de desfăşurare a stagiilor de practică este cea cuprinsă în planul de învăţământ al fiecărei specializări (în majoritatea cazurilor 90 de ore). Studenţii au obligaţia de a participa la stagii de practică după următoarele formule:
- 6 ore pe zi x 5 zile pe săptămână x 3 săptămâni = 90 ore
- 8 ore pe zi x 11 zile lucrătoare + 2 ore = 90 ore
- Este interzisă depăşirea normei de 8 ore pe zi, precum şi efectuarea de activităţi practice în zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale sau după orele 20.00.
- Stagiul de practică la Facultatea de Istorie şi Filosofie NU se poate desfăşura pe parcursul semestrelor universitare.
- Cu aprobare specială, primită în baza unei cereri scrise de la cadrul didactic responsabil de practica specializării de la care provine studentul, practica se poate efectua în avans de către acei studenţi care lipsesc, din motive întemeiate, în perioada prevăzută în planul de învăţământ pentru desfăşurarea stagiilor de practică şi care pot să justifice absenţa cu documente (dispoziția rectorului).
- O perioadă de activitate practică va fi luată în considerare în cadrul colocviului de practică numai dacă:
- - studentul a lucrat efectiv într-un domeniu direct legat de specializarea sa şi
- - activitatea practică s-a desfăşurat pe parcursul a minim 90 de ore
- Prezenţa la activităţile de practică este obligatorie. În caz de boală sau alte cauze obiective, practica se recuperează.
- Practica psihopedagogică nu este considerată practică profesională!
- Stagiile de voluntariat sunt reglementate printr-o legislaţie specificăşi nu pot fi echivalate cu stagiile de pregătire practică.
- Conducerea Facultăţii de Istorie şi Filosofie va face demersurile necesare pentru asigurarea locurilor de cazare în căminele studenţeşti pe perioada de desfăşurare a stagiilor de pregătire practică.
Etapele de desfăşurare a stagiului de practică:
- Alegerea instituţiei partenere de practică
Studenţii au posibilitatea să opteze între două modalităţi de efectuare a practicii:- » Stagiu de practică organizat de Facultatea de Istorie şi Filosofie. Facultatea facilitează obţinerea unor locuri de practică pentru studenţi şi publică informaţiile pe Lista institutiilor partenere
- » Stagiu de practică propus de student; identificarea locului de desfăşurare a practicii este obligaţia studentului, o provocare şi un mijloc de pregătire pentru găsirea unui loc de muncă după absolvire.
Indiferent de soluţia pentru care optează, studentul are obligaţia de a alege instituţia parteneră împreună cu profesorul coordonator de practică al specializării de la care provine. În acest sens fiecare student transmite profesorului coordonator de practică o cerere scrisă în care specifică numele instituţiei, numele tutorelui de practică, perioada de derulare a stagiilor de practică (respectiv formula după care va desfăşura stagiul de practică -v.mai sus) precum şi justificarea alegerii respectivei instituţii pentru derularea stagiilor de practică. Studentul poate începe stagiul de practică doar dacă cererea a fost aprobată de profesorul coordonator.
Studenţii care sunt angajaţi pot efectua practica la locul de muncă, dacă sunt asigurate condiţiile pentru acumularea competenţelor prevăzute, şi dacă persoanele juridice angajatoare se încadrează în prevederile legii. Şi în această situaţie studenţii au obligaţia de a înainta o cerere scrisă către cadrul didactic responsabil de practică în vederea aprobării efectuării stagiului în instituţia angajatoare.
- Completarea documentelor de practică (etapă premergătoare stagiului de practică)
- » Acordul de principiu. Odată ce reprezentantul legal al firmei partenere a convenit să furnizeze practica la locul de muncă, se încheie un Acord de principiu (descarcă format *.doc, descarcă format *.pdf, descarcă format *.doc bilingv română-maghiară, descarcă format *.pdf bilingv română-maghiară, descarcă format *.doc în limba engleză, descarcă format *.pdf în limba engleză). Acesta prevede obligaţiile esenţiale ale angajatorului, ale studentului şi responsabilului cu practica. Acordul de principiu se obţine de către Facultatea de Istorie şi Filsofie sau, în situaţia stagiilor propuse de către student, completarea acordului şi obţinerea semnăturilor reprezentantului legal al instituţiei partenere revine studentului practicant. După obţinerea acestora acordul de principiu este predat la Secretariatul Facultăţii de Istorie şi Filsofie, în vederea obţinerii semnăturii Rectorului UBB. Documentul se completează în două exemplare în original. Un exemplar este predat de către student instituţiei partenere iar un exemplar rămâne la UBB. Este obligatoriu ca documentul să fie semnat înainte de începerea stagiului de practică.
- » Odată cu acordul de principiu reprezentantul legal al instituţiei partenere va desemna o persoană din cadrul instituţiei partenere care va avea rolul de tutore şi va asista studenţii pe durata desfăşurării stagiilor de practică. În cazul stagiilor propuse de student, acesta are obligaţia de a solicita reprezentantului legat al instituţiei partenere eliberarea unui document în care să fie precizat numele tutorelui desemnat, funcţia deţinută de acesta în cadrul instituţiei şi datele de contact. Documentul de desemnare a tutorelui este predat cadrului didactic coordonator de practică.
- » După alegerea instituţiei şi obţinerea acordului de principiu se completează, împreună cu profesorul coordonator, Convenţia individuală de practică (descarcă format *.doc, descarcă format *.pdf, descarcă format *.doc bilingv română-maghiară, descarcă format *.pdf bilingv română-maghiară, descarcă format *.doc în limba engleză, descarcă format .pdf în limba engleză). Convenţia individuală de practică se completează în trei exemplare în original şi trebuie semnată de studentul practicant, expertul de practică, tutorele de practică, directorul instituţiei partenere şi decanul Facultăţii de Istorie şi Filosofie. Studentul are obligaţia de a semna acest document, de a obţine semnăturile tutorelui şi reprezentantului instituţiei partenere şi de a preda convenţia individuală la Secretariatul Facultăţii de Istorie şi Filosofie, înainte de începerea stagiului de practică. Un exemplar din Convenţia individuală de practică rămâne la Facultatea de Istorie şi Filosofie, un exemplar este predate de către student instituţiei partenere iar un exemplar rămâne la studentul practicant. Portofoliul de practică se completează de către profesorul coordonator de practică în colaborare cu tutorele şi studentul practicant. Atât studentul cât şi tutorele, respectiv profesorul coordonator semnează acest document înainte de începerea stagiului de practică. Portofoliul de practică rămâne în dosarul de practică al studentului pe toată perioada de desfăşurare a stagiului şi va fi predat profesorului coordonator, împreună cu tot dosarul, la finalizarea stagiului de practică.
- Desfăşurarea stagiilor de practică.
Fiecare student practicant are obligaţia să se prezinte la instituţia parteneră, să contacteze tutorele de practică şi să îi prezinte acestuia dosarul de practică. Dosarul de practică va conţine următoarele formulare: Portofoliul de practică (v. mai sus), Fişa individuală de prezenţă, Fişa de autoevaluare a studentului şi Fişa de evaluare a studentului de către tutore. Ultimele trei formulare vor fi descărcate de pe site-ul Facultăţii de Istorie şi Filosofie, şi vor fi completate pe parcursul derulării stagiilor de practică după cum urmează:
- » Fişa individuală de prezenţă (descarcă format *.doc, descarcă format *.pdf) la activităţile aferente stagiului de practică se completează zilnic de către student. Numărul total de ore trebuie sa fie minim 90. Documentul se semnează de către student, tutore şi directorul institutiei partenere care si ştampilează foaia de prezentă. Dacă nu există ştampilă, documentul nu este valabil şi în consecinţă stagiul de practică nu este considerat finalizat. Este interzisă depăşirea a 8 ore pe zi activităţi practice precum şi defăşurarea acestor activităţi în zilele de sâmbăta şi duminica.
- » Fişa de autoevaluare a studentului (descarcă format *.doc, descarcă format *.pdf). Se completează de către student la sfârşitul stagiului de practică, se datează la sfârşitul sau după încheierea stagiului de practică şi se semnează de către student.
- » Fişa de evaluare a studentului de către tutore (descarcă format *.doc, descarcă format *.pdf). Se completează şi se semnează de către tutore; se datează la sfârşitul stagiului de practică.
Pe parcursul stagiilor de practică studenţii au obligaţia de a completa un caiet de practică. Conţinutul caietului, proiectele, rapoartele de practică sau alte materiale pe care studentul trebuie să le elaboreze pe parcursul stagiului de practică sunt stabilite de către coordonatorii de practică si tutorii de la instituţiile partenere.
Formularele completate, semnate şi ştampilate (dacă este cazul), împreună cu caietele de practică se predau la finalizarea stagiului de practică profesorului coordonator în vederea evaluării finale a stagiului de practică. Se pot ataşa orice alte materiale la care studenţii lucrează pe parcursul stagiilor de practică şi care au fost puse la dispoziţia lor de către tutore sau alţi specialişti din instituţia parteneră de practică (referate, lucrări, proiecte etc.) dacă acestea sunt considerate relevante în evaluarea stagiului de practică.
Evaluarea stagiului de practică se va face ţinând cont de performanţa în cadrul colocviului de practică precum şi de evaluarea caietului de practică, a fişelor din dosarul de practică şi de nota tutorelui. Evaluarea activităţii studenţilor pe parcursul stagiilor de pregătire practică se va finaliza cu întocmirea Fisei de evaluare de către responsabilul de practică. Acesta are obligativitatea notării studentului, în baza notei sau calificativului acordat acesta urmând să primească numărul de credite aferent disciplinei Practica de specialitate prevăzut în planul de învăţământ.
Anexe:
- Cerere privind efectuarea stagiilor în avans.
- Cerere pentru obţinerea aprobării profesorului coordonator a derulării stagiului de practică la o anumită instituţie.
- Acord de practică (format *.doc, format *.pdf).
- Decizie de desemnare a tutorelui de practică.
- Convenţie individuală de practică (format *.doc, format *.pdf).
- Portofoliu de practică (format *.doc, format *.pdf).
- Fişă individuală de prezenţă (format *.doc, format *.pdf).
- Fişă de autoevaluare a studentului (format *.doc, format *.pdf).
- Fişă de evaluare a studentului de către tutore (format *.doc, format *.pdf).
- Criterii de evaluare a studentului de către profesorul coordonator de practică.
- Lista profesorilor coordonatori de practică.