Departamentul de Istorie Antică şi Arheologie

 

Arheologia și studiul istoriei antice la Universitatea din Cluj sunt discipline cu o îndelungată tradiție și cu rezultate remarcabile. Catedra și, mai recent, departamentul de specialitate au reunit personalități marcante ale domeniului din momentul înființării universității moderne și până astăzi. De-a lungul timpului, importante șantiere arheologice din Transilvania și din țară au fost conduse sau au beneficiat de competențele profesorilor de la Cluj.

Această tradiție este onorată și susținută, în prezent, prin programele de studii specializate în istorie antică și arheologie la nivel licență, master și doctorat, la standarde internaționale.

Participarea la dialogul științific intern și internațional, la activitatea unor rețele și organizații științifice europene, la proiecte de cercetare și punere în valoare a patrimoniului antic, aduc departamentul nostru în primul plan al arheologiei din România.

Departamentul și colaboratorii externi acoperă prin oferta de cursuri și seminarii largi perioade din preistorie, protoistorie și antichitatea clasică, egiptologie, istoria artei antice, epigrafie greacă și latină. Practica arheologică de teren (Sarmizegetusa Regia, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Potaissa etc.) și excursiile de studii anuale completează oferta adresată studenților (v. planurile de învățământ, fișele de discipline). Liniile de interes fundamentale ilustrate de activitatea cu studenții a departamentului sunt arheologia de teren și studiul istoriei și civilizațiilor dacică și romană. Membrii departamentului sunt specializați mai ales în arheologia celei de-a doua epoci a fierului, istoria și arheologia dacică, cea romană și post-romană, istoria armatei romane, istoria artei antice, epigrafie și istorie greacă și latină.

Personal

Lect. dr. Liliana MATEESCU - SUCIU

Prof. dr. Gelu A. FLOREA

Prof. dr. Sorin NEMETI

  • domenii de competenţă: Religii în Imperiul Roman, istoria Daciei romane, istoria şi arheologia epocii migraţiilor;
  • e-mail: sorin.nemeti@ubbcluj.ro

Conf. dr. Eduard NEMETH

Conf. dr. Ligia Cristina RUSCU

Conf. dr. Florin FODOREAN

  • domenii de competenţă: Istoria şi arheologia Daciei romane, izvoare cartografice şi geografice antice, reţeaua rutieră din Imperiul Roman şi din provincia Dacia.
  • e-mail: florin.fodorean@ubbcluj.ro

Conf. dr. Dan RUSCU

Lect. dr. Silvia MUSTAŢĂ

Lect. dr. Ștefan VASILACHE

  • domenii de competență:   arheologia celei de-a doua epoci a fierului, managementul apei în Dacia preromană
  • e-mail: stefan.vasilache@ubbcluj.ro

 

Profesor emerit dr. Mihai BĂRBULESCU

Profesor emerit dr. Ioan PISO

Profesor emerit dr. Radu ARDEVAN