Jurnal Lăpuş 2009

-II
8 iulie
Jurnalul este completat direct din tabara, prin conexiune mobila. Vom incerca sa va tinem la curent cu postari scurte si cu fotografii despre ce se intampla aici. Voi ne puteti scrie pe forum, citim din cand in cand. Reporter in misiune: Mihai
Foto 8 iulie - DSC00076.jpg
-I
9 iulie
Am ajuns la Lapus pe seara, e la fel de splendid cum il stiam. Au sosit deja 3 colegi de la Iasi, suntem deja 9, cu Nelu 10. Vremea e buna, urmele ploilor se sterg repede, e liniste si frumos. Va asteptam! Mihai
I
10 iulie
Azi au mai sosit cativa colegi de la Bucuresti si Cluj. A fost o zi insorita, dupa masa am facut o baie in rau, iar seara am deschis Seminarul cu prezentarea programului de conferinte si activitati.
Foto 10 iulie - DSC01718.JPG
II
11 iulie
Desi azi a picurat putin, a fost o zi bogata. Am inceput ziua cu conferinta lui Marius Nicoara pe stoicism. Au mai sosit colegi, unii prima oara, altii, ca memorabilii Coco si Adriana, dupa ani de absenta. Seara la foc am povestit de studiul filosofiei.
III
12 iulie
A plouat aproape toata ziua, asa ca am stat sub pavilion sau in cort si am povestit. Fiind duminica, nu am avut conferinta.
Foto 12 iulie - DSC01721.JPG
IV
13 iulie
Azi a fost senin si cald. Am inceput ziua cu conferinta lui Mihai Maga despre universitate, apoi am mers la baie. Seara am tinut un atelier despre legaturile dintre filosofie si hobby-urile noastre.
V
14 iulie
Dimineata Madalina Pantea a prezentat o conferinta despre problema timpului la Augustin si Toma, urmata de discutii. Apoi am plecat la baie. Pe seara am vizionat la pensiune (multumim Nelu) filmul Inherit the Wind, pe tema evolutionismului, dupa care au urmat discutii pe subiect.
VI
15 iulie
Dimineata am inceput sa sapam groapa de gunoi. Apoi Paul Ghimpu Lupascu a tinut o conferinta despre individual la Aristotel. Cativa dintre noi au vizitat manastirea Rohia. Seara am stat la foc si ne-am uitat prin telescop.
Foto 15 iulie - DSC01724.JPG
VII
16 iulie
Dimineata Iovan Drehe ne-a vorbit despre dialectica si autoritate la Aristotel, apoi am facut o excursie pe chei in jos si ne-am intors prin satul Groape. Dupa masa Diana Paulet ne-a vorbit de problema timpului la Plotin. Seara am vizionat doua filme la pensiune.
VIII
17 iulie
Dimineata Miklos Bokor ne-a prezentat problema absurdului la A. Camus. Apa in rau e foarte calda, am stat mult la baie. Seara a sosit Lorin Ghiman cu intentii culinare si am pregatit un excelent cocovan.
IX
18 iulie
Dimineata Lorin Ghiman ne-a vorbit despre mesianism iudaic si mesianism secularizat. Restul zilei am fost la baie. Seara la foc ne-a in-cantat Alex Kormos cu trupa si chitara sa.
X
19 iulie
Dimineata a plouat. Alex Kormos ne-a vorbit despre o diferenta intre Kant si Hegel. Au mai sosit cateva persoane de la Cluj, printre care si d-l F. Breda. Seara am mai vazut un film la pensiune.
XI
20 iulie
Pentru continuitate, dimineata Mihai Maga a tinut o conferinta despre creatie si politica la Toma d'Aquino. Seara Stefana Ignea ne-a vorbit despre conceptul de Europa, iar discutiile pe acest subiect au continuat pana spre miezul noptii.
Foto 20 iulie - DSC01727.JPG
XII
21 iulie
Dimineata am avut doua conferinte: Ana-Maria Cretu despre tipurile de nebunie la Platon si Livia Bud despre materia sensibila la Plotin. Apoi am fost la baie. Pe seara s-a tinut atelierul despre sensul scrierii cartilor de filosofie condus de Iovan Drehe.
XIII
22 iulie
Dimineata Alexandru Dragomir ne-a vorbit despre metalogica logicii modale. Dupa-masa am fost vizitati de d-nii prof. V. Musca si V. Rus, iar seara am mers impreuna cu ei la pensiune.
XIV
23 iulie
Azi e ultima zi. Multi participanti au plecat dimineata devreme. De dimineata au avut loc conferinta si atelierul lui George Flonta. Apoi am avut o discutie cu studentii in practica. Dupa o ultima baie, seara ne-am strans lucrurile, am curatat locul si am astupat groapa de gunoi. Am plecat dupa apusul soarelui.
Foto 23 iulie - DSC01728.JPG
+I
24 iulie
Ne-am intors de la Lapus in civilizatie. La o plimbare prin Cluj te intalnesti cu multi din cei care au fost la Lapus de-a lungul timpului. Am definitivat dosarele de practica si adunam amintirile pe site. Va asteptam in 2010!
9325