Home
Descrierea proiectului
Echipa de cercetare
Obiective
Buget
Activităţi şi rezultate

Elita medicală şi procesul modernizării societăţii rurale din România
(1859-1914)

Descrierea proiectului:

Lumea
rurală românească a secolului al XIX-lea a făcut obiectul interesului istoricilor într-o mult prea mică măsură, de cele mai multe ori în cadre ale modelului pozitivist de abordare, cu accent pe dimensiunea economică (chestiunea agrară) si pe faliile sociale (răscoalele ţărăneşti, diferenţele rural-urban). Larga varietate a surselor privind acest segment social permite însă, şi chiar impune, abordari de altă natură, care să actualizeze tematica si metodologia cercetărilor autohtone cu modele ale şcolilor istoriografice occidentale. Ceea ce ne propunem prin acest proiect este să analizăm un aspect bine circumscris al relaţiei dintre elitele româneşti moderne şi societatea rurală: discursul unui segment elitar (corpul medical) direct implicat în procesul de modernizare a satului românesc.
Stadiul
cercetarilor în domeniu, până în prezent, nu este foarte înaintat. Am putea enumera, în acest punct lucrările de istoria medicinei româneşti coordonate de Gh. Brătescu: Brătescu, G., Grija pentru sănătate. Primele tipărituri de interes medical în limba română (1581-1820), Ed. Medicală, Buc., 1988; Brătescu, G., Georgescu-Vâşte, I. F., Penciu, P., Povăţuitorii sănătăţii. Crestomaţia educaţiei sanitare în România, Ed. Medicală, Buc., 1976; Brătescu, G., Consideraţii privind elaborarea limbajului medical românesc, în “Viaţa Medicală”, vol. XXVIII, 1981, nr. 12, pp. 569-571;
În
privinţa lucrărilor de istoria elitelor, numărul lor este foarte restrâns şi au prea puţină tangenţă cu subiectul nostru, majoritatea axându-se fie pe elitele secolului al XVIII-lea (vezi lucrările lui Remus Campeanu), fie pe elita politică din România modernă (vezi Mihai Sorin Rădulescu, Elita liberală românească 1866-1900, Bucureşti, 1998). Nu există, până în prezent, nici o lucrare în istoriografia română care să se ocupe explicit de imaginea spaţiului rural în discursul elitei – ne referim aici la o abordare imagologica.
Au
fost publicate, înschimb, în istoriografia autohtonă lucrări de imagologie şi de istorie a mentalităţilor capabile sa ofere un cadru metodologic care să susţină cercetarea: Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului, Bucureşti; L. Boia, Două secole de mitologie naţională, Bucureşti, 2002; L. Boia, Istorie şi mit în conştiinşa românească, 1997, Sorin Mitu, Geneza identităţii naţionale la românii ardeleni, Bucureşti, 1997; Toader Nicoară, Transilvania la începutul epocii moderne (1680-1800). Societate rurală şi mentalităţi colective, Cluj-Napoca, 2001; T. Nicoară, Clio în orizontul mileniului trei. Explorări în istoriografia contemporană, Cluj-Napoca, 2002; Simona Nicoară; Toader Nicoară, Mentalităţi colective şi imaginar social. Istoria şi noile paradigme ale cunoaşterii, P.U.C., Cluj-Napoca, 1996), însa există prea puţine lucrări privind problematica relaţiilor elite-societate, cu atat mai puţin privind relaţiile elitei cu mediul rural şi cu locuitorii săi, din perspectiva imagologică.
Evidenţiem
şi faptul că doi dintre participanţii la proiect (directorul de proiect şi un cercetător) au publicat, anterior o lucrare de dimensiuni medii, conţinând o serie de studii dedicate acestui subiect, nefăcând însă decât să deschidă terenul pentru cercetări ulterioare, date fiind dimensiunile reduse ale echipei de cercetare: Constantin Bărbulescu, Vlad Popovici, Modernizarea lumii rurale din România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea. Contribuţii, Cluj-Napoca, 2005, 170 p.;
In
ceea ce priveşte bibliografia străină, trebuie să mărturisim că cercetarea nu are un model occidental pe care să încercam să îl transpunem materialului românesc, dar exista o bibliografie istorică, pe teme conexe cercetarilor pe care vrem să le efectuam. În primul rând există o bogată bibliografie privitoare la istoria spaţiului rural european şi aici amintim una dintre cele mai recente contribuţii: Jean-Claude Caron, Frédéric Chauvaud (sous la direction de...), Les campagnes dans les sociétés européenes. France, Allemagne, Espagne, Italie (1830-1930), P.U.R, Rennes, 2005. Apoi, există cercetari numeroase, unele dintre ele devenite clasice, privitoare la istoria medicinei in secolul al XIX-lea (vezi de pildă frumoasa sinteză a lui Patrice Debré, Louis Pasteur, Flammarion, Paris, 1997) sau despre raportul dintre medicina şi ideologia epocii (vezi Daniel J. Kevles, Au nom de l’eugenisme. Génétique et politique dans le monde anglo-saxon, P.U.F., Paris, 1995; Alain Corbin, La miasme et la jonquille. L’odorat dans l’imaginaire social XVIIIe – XIXe siècles, Flammarion, Paris, 1986).
Am
ales spre studiere intervalul 1859-1914 deoarece începând cu 1860 bibliografia medicală românească a cunoscut o adevărată explozie, o parte consistentă a acesteia fiind dedicată tocmai studierii lumii rurale din punct de vedere sanitar şi igienic, şi 1914 pentru că acum se încheie o etapă esenţială în organizarea sistemului sanitar rural (apare o nouă lege sanitară in 1910, iar razboiul care începe în Europa determină modificari de perspectivă în lumea medicală românească). Oferim mai jos o parte din titlurile de lucrări şi periodice cu o largă răspândire în epocă, acestea, împreună cu numeroasele altele urmând să se constituie în surse edite pentru cercetarea noastră: Lucrări medicale de secol XIX (selectiv):
  • Antonescu, V. I., Contribuţiuni la studiul aplicărei legilor sanitare la ţară, în “Buletinul Direcţiunei Generale a Serviciului Sanitar”, anul XXIII, 1911, no. 2, pp. 31-38; no. 3, pp. 59-65; no. 4, pp. 87-93;
  • Antoniu, Cercetări asupra stărei ţăranului român, Tipografia George Caţafany, Bârlad, 1881;
  • Babeş, V., Raport asupra instrucţiunii şi formării agenţilor sanitari, în “Opre alese”, vol. III, Ed. Academiei R. P. R., Buc., 1960, pp. 228-239;
  • Baer, C., Consideraţiuni generale asupra locuinţelor rurale în România, Tip. Naţională, Iaşi, 1897;
  • Călinescu, D. Mihail, Scurte noţiuni de igienă militară, Tip. Dreptatea, Buc., 1899;
  • Crăinicianu, Gh., Literatura medicală românească. Biografii şi bibliografie, Institutul de Arte Grafice “Progresul”, Buc., 1907;
  • Crăiniceanu, Gh., Igiena ţăranului român. Locuinţa, încălţămintea şi îmbrăcămintea. Alimentaţia în diferitele regiuni ale ţării şi în diferite timpuri ale anului, Lito-tipografia Carol Göbl, Buc., 1895
  • Crăinician, George, Igiena soldatului. Lecţiuni predate soldaţilor, ed. a II-a, Imprimeria Statului, Buc., 1896;
  • Felix, I., Istoria igienei în România în secolul al XIX-lea şi starea ei la începutul secolului al XX-lea, partea I, Buc., Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, 1901;
  • Gomoiu, V., Istoria presei medicale în România, Tip. “Furnica”, Buc., 1936;
  • Istrati, C. I., O pagină din istoria contimpurană a României din punctul de videre medical, economic şi naţional, Tipografia Alesandru A. Grecescu, Buc., 1880;
  • Manolescu, N., Apărătorul sănătăţei cuprinzător de cunoştinţe de igienă şi de medicină populară, Editura Institutului de Arte Grafice Carol Göbl, Buc., 1904;
  • Manolescu, N., Igiena ţăranului, locuinţa, iluminatul şi încălzitul ei, îmbrăcămintea, încălţămintea. Alimentaţiunea ţăranului în deosebitele epoce ale anului şi în deosebitele regiuni ale ţării, Lito-tipografia Carol Göbl, Buc., 1895;
  • Niculescu, D. D., Alcoolismul în România, Ed. Librăriei Socec & Comp., Buc., 1895;
  • Wertheimer, M., Lumina şi adevărul. Preservativul în contra maladiilor veneriene în paralel cu vaccinaţiunea ca prezervativul în contra variolei, Tip. “Hajoetz”, Bucureşti, 1879;
Rapoarte medicale edite (selectiv):
  • Bordea, I., Serviciul sanitar al României şi igiena publică între anii 1905-1922, Tip. “Cultura”, Buc., 1924;
  • Felix, Raportul D-lui dr. ~, membrul consiliului sanitar superior, asupra inspecţiunei serviciului sanitar din circumscripţia I a judeţelor Suceava, Dorohoi, Botoşani şi Iaşi, în anul 1886, către D. ministru de interne, în “Monitorul Oficial”, 28 mai 1887, pp. 964-976;
  • Felix, I., Raportul d-lui doctor ~, membrul consiliului sanitar superior, asupra inspecţiunei sanitare, făcute de d-nia sa, în anul 1891, în judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Vlaşca, în “Buletinul Direcţiunei Generale a Serviciului Sanitar”, anul IV, 1892, no. 2-8
  • Fotino, Raportul D-lui dr. ~, membrul consiliului sanitar superior, asupra inspecţiunei serviciului sanitar din judeţele Buzău, Ilfov şi oraşul Bucureşti, în anul 1886, către D. ministru de interne, în “Monitorul Oficial”, 4 iunie 1887, pp. 1126-1139;
  • Libert, Extract de pe raportul general asupra mersului serviciului sanitar şi sănătăţii publice din judeţul Romanaţi, în cursul anului 1894, adresat direcţiunii generale a serviciului sanitar de D. medic-primar al judeţului Romanaţi, în “Monitorul Oficial”, 20 mai 1895, pp. 1319-1321;
  • Grandea, Raport general asupra serviciului sanitar din judeţul Vâlcea pe anul 1887, adresat direcţiunei generale a serviciului sanitar, în “Monitorul Oficial”, 31 august 1888, pp. 2878- 2889;
  • Măldărescu, N., Raportul d-lui doctor ~ , membrul Consiliului Sanitar Superior asupra rezultatului inspecţiunei sanitare făcută de domnia sa, în anul 1891, în judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea, în “Buletinul Direcţiunei Generale a Serviciului Sanitar”, anul IV, 1892, no. 10-18.
Periodice medicale (selectiv):
  • - “Buletinul Asociaţiunei generale a medicilor din ţară”;
  • - “Buletinul Direcţiei Generale a Serviciului Sanitar”;
  • - “Călăuza sanitară şi igienică”;
  • - “Jurnalul Societăţii ştiinţelor medicale din Bucureşti”;
  • - “Monitorul Oficial”;
  • - “Revista sanitară militară”;
  • - “Viaţa Medicală”;
Alături
de numeroasele surse edite nu trebuie însă omise nici cele inedite, cu precădere rapoartele medicale aflate în Fondul Ministerul de Interne. Direcţia Generală a Serviciului Sanitar, la Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti. Faptul că întreaga corespondenţă internă a administraţiei sanitare se află într-un singur fond arhivistic reprezintă un avantaj major în abordarea surselor, cu atât mai mult cu cât noile norme de accesare a materialelor de arhivă permit fotocopierea extensivă şi, în consecinţă, uşurează editarea acestora în volume de documente. Nu este exclus, de asemenea, să identificăm şi alte fonduri arhivistice utile : fie aparţinând unor instituţii ce veneau în contact cu administraţia sanitară (prefecturi, organe ale municipalităţii) fie fonduri personale ale unor medici sau ale urmaşilor lor.
La
prima vedere, discursul medical despre lumea rurală de la sfârşitul secolului al XIX-lea pare ca prezintă o imagine negativă a ţărănimii, dusă până aproape de extrem. De ce o asemenea imagine negativă? Credem că din mai multe motive: pe de o parte, contribuie la aceasta specificul surselor care – în cazul rapoartelor sanitare – se complac în a surprinde aspectele negative, dar şi pe cele pozitive întâlnite ocazional. Pe de altă parte, o imagine excesiv negativă vrea să atragă atenţia elitei politice asupra urgenţei reformelor sociale pe care le reclamă „chestia ţărănească” şi, nu în ultimul rând, avem de-a face cu două paliere ale societăţii care se cunosc puţin şi se tolerează şi mai puţin.
În
a doua jumătate a secolului al XIX-lea, elita românească construieşte o dublă imagine a lumii rurale, ambele puternic ideologizate. Pe de o parte ţăranul este „temelia naţionalităţei” care încorporează toate virtuţile morale dar şi naţionale, ceea ce-i conferă un rol identitar naţional de prim ordin.
Dar
pe de altă parte, presiunea modernizatoare care se accentuează o dată cu naşterea statului naţional modern, transformă pe ţăran într-un element de alteritate maximă, cu alte cuvinte în sălbaticul din propria societate care, evident, trebuie civilizat. Putem vorbi fără să ne temem că greşim prea mult de o adevărată fractură între cele două universuri culturale şi de civilizaţie pe care le avem în discuţie: cel medical şi cel ţărănesc. Nu de puţine ori în discursul medical, ţăranul este pus pe treapta cea mai de jos a umanităţii, sau chiar este zvârlit în plină animalitate.
În
ciuda varietăţii surselor, mai sus expusă, discursul medical se prezintă uimitor de unitar în sensul că are în vedere un număr limitat de teme; acestea sunt:
  • Igiena vestimentaţiei şi igiena corporală;
  • Igiena locuinţei şi a gospodăriei;
  • Alimentaţia şi alcoolismul;
  • Maladiile epidemice specifice populaţiei rurale.
Fie că tratează numai una dintre teme, fie că le trec în revistă pe toate, medicii inovează puţin în privinţa obiectului de cercetare.
Vom
prezenta pe rând, din sondajele preliminare făcute în vederea abordării temei de cercetare a prezentului proiect, principalele teme ale discursului medical despre lumea rurală.

Igiena
corporală şi igiena vestimentaţiei
Toţi
medicii remarcă îmbrăcămintea inadecvată a ţăranilor şi lipsa aproape totală a igienei corporale. De exemplu, iată cum vede un medic pe ţăranul din judeţul Tecuci:
„Îmbrăcămintea e mizeră în raport cu asperităţile şi variaţiunile climei. Ea este cum nu se poate mai primitivă la cea mai mare parte din locuitori care o cumpără gata de prin târguri, produs al fabricelor străine. Albiturile, cămaşa şi iţarii, niciodată nu le mai spală”
Cum spuneam, igiena corporală lipseşte aproape cu desăvârşire, şi de aici mirosul greu pe care-l emană corpul şi hainele ţăranilor. Unii medici nu se sfiesc să afirme, din experienţă proprie, că ţăranul „pute” în adevăratul sens al cuvântului. Medicii citaţi mai sus, caracterizează igiena ruralilor prin adevăratele sentinţe: nu-şi spală îmbrăcămintea şi corpul niciodată, iar discursul are un ton ironic şi maliţios, ceea ce nu este o excepţie. Dovadă a alterităţii maxime pe care medicii o resimt în faţa acestei lumi rurale pe care o consideră mizeră şi barbară şi pe care, în consecinţă, vor depune toate eforturile pentru a o civiliza şi a o integra corpului naţional.

Igiena
locuinţei şi a gospodăriei
ţăranul locuieşte în condiţii neigienice, asta o ştiu toţi medicii, dar cele mai incriminate locuinţe rurale sunt bordeiele, fără nici o îndoială, nedemne de secolul progresului. Gospodăria ţăranului e neîngrijită şi nu respectă nici cele mai elementare norme de igienă; medicii se ocupă mai ales de igiena excreţiilor umane şi animale. Un alt flagel al habitatului ţărănesc e lipsa latrinelor! Toţi medicii remarcă la sfârşitul secolului al XIX-lea că grupul sanitar lipseşte cu desăvârşire din gospodăria ţăranului.

Alimentaţia
şi alcoolismul
Dacă
lipsa igienei corporale, a locuinţei şi a gospodăriei sunt factori favorizanţi ai apariţiei bolilor, alimentaţia vine şi ea să-şi aducă contribuţia la cortegiul maladiilor. În legătură cu regimul alimentar al ţăranului medicii se opresc asupra câtorva probleme:
  • regimul alimentar aproape exclusiv vegetal;
  • lipsa de cunoştinţe culinare;
  • contribuţia postului la dezechilibrarea regimului alimentar ţărănesc;
  • consumul de porumb stricat care provoacă pelagra.
Mâncarea
ţăranului păcătuieşte în primul rând prin faptul că nu este suficient de consistentă şi este axată mai ales pe produse de natură vegetală.

Maladiile
specifice populaţiei rurale
Toate
“relele higienice” ale stilului de viaţă ţărănesc conduc la o imensă morbiditate care dă o mortalitate pe măsură. Dintre maladiile epidemide specifice populaţiei rurale, discursul medical pune accentul în deceniul şapte pe ceea ce în epocă se numea “intoxicaţiile palustre” pentru ca la sfârşitul secolului să se insiste asupra pelagrei.

Mitul
Degenerării rasei române
Pe
cât de evidentă este degenerarea rasei române pentru medicii de la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu atât mai dificil este a o defini. Degenerarea este mai degrabă căutată şi construită decât evidentă, nu este o stare de fapt, ea trebuie demonstrată. Nu am întâlnit în literatura medicală studii de caz asupra degenerării; medicii nu caută degenerarea la nivel individual, ci numai la nivel colectiv. Degenerarea care interesează este una colectivă şi care ameninţă organismul naţional, şi aceasta este un bun argument pentru a o considera o pură construcţie ideologică.
Totuşi
, există imaginea unei degenerări fizice a populaţiei româneşti, care apare în primul rând sub aspect demografic, dar care incrimineză în cele din urmă întregul mod de viaţă al ţăranului. Degenerarea fizică apare astfel ca o stare patologică datorată mizeriei şi în general relelor condiţii de trai ale ţăranului. De aici poate interesul medicilor pentru „relele higienice la români”, şi în fine, întregul discurs medical despre lumea rurală. Cauzele degenerării par uşor de găsit, iar manifestările acesteia sunt căutate. Discursul medical pune accentul pe două manifestări ale degenerării rasei: una de factură demografică: numărul populaţiei staţionează sau chiar descreşte, iar a doua este oferită de statisticile recrutării: numărul celor scutiţi de serviciul militar pe motive medicale creşte iar dimensiunea medie a taliei în unele zone măcar, nu face decât să confirme trista bănuială a medicilor. Acestea sunt semnele manifeste ale degenerării care nu pot fi puse la îndoială de nici o „conştiinţă lucidă”.
Cu
precădere această din urmă problemă a determinat o implicare sporită a medicilor în procesul de educaţie socială deoarece, ţăranul reprezenta în imaginarul elitei, baza naţiunii, iar aceasta nu avea voie să fie viciată sau să degenereze, deoarece ar fi periclitat existenţa şi viitorul întregului corp naţional.
În
consecinţă, considerăm că o cercetare care să extindă aceste prime direcţii identificate anterior este de dorit şi chiar necesară. În condiţiile în care directorul de proiect este singurul cercetător autohton care s-a ocupat constant de temă în ultimele două decenii, iar unul dintre membrii colectivului de cercetare a mai lucrat în echipă cu el, având chiar rezultate edite, suntem siguri că un proiect de anvergură, care să implice un număr mai mare de specialişti şi cercetători în formare interesaţi de temă va avea rezultate pozitive, ajutând la explorarea unui câmp al cercetării prea puţin abordat până în prezent.