Prezentare Structura Publicaţii Program de cercetare Evenimente Programe didactice
Prezentare
Institutul
de Istorie Naţională (IIN) funcţionează ca centru de cercetare în cadrul Departamentului de Istorie al Facultăţii de Istorie şi Filosofie. Este continuatorul prestigiosului institut cu acelaşi nume fondat în anul 1920, în contextul organizării Universităţii româneşti din Cluj. Sediul său se află chiar în clădirea achiziţionată în anul 1929 pentru a găzdui colectivul de profesori-cercetători preocupaţi, cu precădere, de aprofundarea istoriei Transilvaniei. Asumîndu-şi programul şcolii istorice clujene interbelice, IIN continuă investigarea sistematică a trecutului acestei regiuni, în acord însă cu discursul istoriografic contemporan, cu paradigmele interpretative, perspectivele metodologice şi direcţiile tematice cultivate azi în Europa şi S.U.A.
Modul
de organizare a institului, interdisciplinar, prin excelenţă, reflectă varietatea direcţiilor de abordare a surselor istorice şi de analiză promovate de cei care-l alcătuiesc (cadre didactice titulare şi doctoranzi). IIN este o structură federativă, ce reuneşte colective de cercetare autonome, afirmate treptat, după 1990: Institutul de Studii Central-Europene (ISCE), Institutul de Istorie Orală (IIO), Seminarul de Antropologie Istorică (SAI) şi Centrul de Diplomatică şi Paleografie Latină (CDPL). Ele s-au grupat sub egida IIN ca departamente ale acestuia, conştiente fiind de multiplele avantaje oferite de dialogul profesional mai larg, dar şi de acţiunea concertată în vederea atragerii de resurse pentru cercetarea ştiinţifică şi promovarea rezultatelor acesteia. În patrimoniul comun al IIN se află periodicele editate de centrele reunite: Colloquia, Caietele de Antropologie Istorică şi Anuarul Institutului de Istorie Orală (AIO). Funcţionarea institutului este legată şi de existenţa programelor masterale Societate, artă, identităţi în Europa Centrală, Istoria şi socio-antropologia epocii moderne şi Istorie, memorie, oralitate, dar şi a şcolii doctorale Istorie, cultură, civilizaţie.
IIN
are ca misiune fundamentală promovarea cercetării istorice interdisciplinare, cultivarea inovaţiei metodologice şi conceptuale, colaborarea cu şcolile ştiinţifice prestigioase din ţară şi din străinătate şi crearea unor colective de cercetare alcătuite din profesori, doctoranzi şi masteranzi.